O româncă vrea să fie primar în Las Vegas. Cine este Irina Hansen și cu ce se ocupă

Data actualizării: Data publicării:
irina hansen
Irina Hansen, o româncă în vârstă de 45 de ani, tocmai și-a anunțat candidatura pentru funcția de primar al Las Vegasului. Foto: Facebook/Irina Hansen

O româncă din Statele Unite vrea să devină primar al orașului Las Vegas. Irina Hansen, în vârstă de 45 de ani, tocmai și-a anunțat candidatura pentru alegerile din 2024, unde va avea patru contracandidați, scrie publicația KTVN Las Vegas.

Irina Hansen și-a anunțat candidatura pentru funcția de primar al metropolei americane pe 21 septembrie, în cadrul unui eveniment de campanie la Henderson.

Actualul edil al Las Vegasului, Carol Goodman, a anunțat la rândul său că nu va mai candida pentru un nou mandat. Astfel, în cursa alegerilor de anul viitor, Irina Hansen îi va avea contracandidați pe consiliera Victoria Seaman, fosta congresmană a SUA Shelley Berkley, antreprenoarea și asistenta medicală Donna Miller și femeia de afaceri locală Tera Anderson.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cine este Irina Hansen

Irina Hansen se declară conservatoare, iar programul ei electoral promite o creștere economică durabilă, asigurarea siguranței orașului și găsirea unei soluții la criza de persoane fără adăpost, potrivit sursei citate.

„Irina crede că, sub conducerea ei, va putea crea o creștere economică durabilă în Las Vegas și va restabili încrederea poporului în oficialii aleși. S-a săturat de oameni care fac promisiuni goale pentru a fi aleși, ceea ce s-a transformat în inactivitate și mulțumire”, se arată în comunicatul care anunță candidatura româncei la funcția de primar.

Motto-ul ei de campanie este „Dacă ei nu o vor face, o voi face eu!”.

Irina este născută în România, în 1978, și spune că a emigrat în America pentru a „scăpa de domnia opresivă a unui dictator comunist", potrivit comunicatului de presă.

Ea trăiește în Las Vegas încă din 1998, iar din 2005 a intrat în afacerile imobiliare. Românca este membru al Asociației Agenților Imobiliari din Las Vegas, Asociației Naționale a Agenților Imobiliari și a Consiliului Residential Real Estate, iar în urmă cu patru ani a înființat Prestige Salon and Spa.

 

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri