ONU cere anchetă după descoperirea unor gropi comune în Fâșia Gaza: "Victimele au fost îngropate adânc şi acoperite cu deșeuri”

Data publicării:
volker turk
Foto: Volker Turk, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului / Sursa foto: Profimedia Images

ONU a cerut marţi o anchetă internaţională după descoperirea unor gropi comune cu palestinieni uciși, în principalele două spitale din Fâşia Gaza, subliniind necesitatea unei anchete independente în faţa actualului "climat de impunitate".

Înaltul Comisariat pentru Drepturile Omului s-a declarat "îngrozit" de distrugerea celor două cele mai mari spitale din Fâşia Gaza, spitalul al-Shifa şi complexul medical Nasser din Khan Younis.

Într-un comunicat, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk, a cerut "să fie desfăşurate anchete independente, eficace şi transparente", relatează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

"Având în vedere climatul de impunitate care prevalează, anchetatorii internaţionali ar trebui să fie asociaţi acestui demers", a estimat responsabilul ONU, amintind că "spitalele au dreptul la o protecţie specială, în virtutea dreptului umanitar internaţional", iar "uciderea intenţionată a civililor, deţinuţilor şi altor persoane considerate a fi "în afara luptei" este o crimă de război".

Peste 200 de cadavre au fost exhumate dintr-o groapă comună la spitalul Nasser din Khan Younis

Apărarea civilă din Fâşia Gaza a anunţat luni că a exhumat în decurs de trei zile corpurile a circa 200 de persoane ucise şi îngropate de trupele israeliene în gropi comune în interiorul spitalului Nasser din Khan Younis.

Potrivit responsabililor din Fâşia Gaza, 283 de corpuri au fost găsite la spitalul Nasser, cifră pe care Înaltul Comisariat al ONU încearcă să o verifice.

"Victimele au fost îngropate adânc şi acoperite cu deşeuri", a spus la o conferinţă de presă o purtătoare de cuvânt a Înaltului Comisariat, Ravina Shamdasani. Potrivit acesteia, printre morţii găsiţi acolo sunt de asemenea persoane vârstnice, femei şi oameni care erau răniţi, iar alţii ucişi au fost "găsiţi cu mâinile legate şi dezbrăcaţi".

Spitalul al-Shifa a fost redus la „o cochilie goală”

Cât despre spitalul al-Shifa, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a transmis la începutul lunii aprilie că acesta a fost redus la o "cochilie goală" înconjurată de cadavre umane în urma ultimei operaţiuni israeliene împotriva acestui spital, despre care Israelul afirmă că adăposteşte căi de acces ale grupării Hamas în reţeaua sa de tuneluri subterane.

Purtătoarea de cuvânt de la Înaltul Comisariat al ONU a estimat că cifra avansată de armata israeliană despre aproximativ 200 de persoane ucise în ultimul asalt asupra spitalului al-Shifa, între 18 martie şi începutul lunii aprilie, ar putea fi sub cea reală.

La ora actuală, a explicat ea, "nu putem corobora cifrele exacte" privind persoanele ucise în cele două spitale şi "din acest motiv insistăm cu privire la necesitatea unor anchete internaţionale".

Spitalele din Fâşia Gaza au fost ţinta unor atacuri dure în operaţiunea militară pe care armata israeliană o desfăşoară în enclava palestiniană după atacul efectuat de combatanţi Hamas pe 7 octombrie în partea de sud a teritoriului israelian. Potrivit Israelului, mişcarea islamistă palestiniană a folosit spitalele pentru a lansa atacuri şi pentru a ascunde acolo tuneluri şi arme, ceea ce Hamas neagă.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri