Opt țări și-au suspendat ajutorul pentru agenția pentru palestinieni a ONU. Elveția încă așteaptă mai multe informații

Data publicării:
Angajat al UNWRA dă medicamente civililor din Gaza
Angajat al UNWRA dă medicamente civililor din Gaza. Foto: Profimedia Images

Opt țări au anunțat, până acum, că suspendă finanțarea pentru agenția ONU pentru refugiați palestinieni (UNRWA), după acuzațiile de vineri că unii dintre angajații săi au fost implicați în atacul barbar comis de teroriștii Hamas în sudul Israelului pe 7 octombrie 2023.

Israelul, care speră să oprească toate activităţile agenţiei, a afirmat că doreşte să se asigure că UNRWA nu va face parte din soluţia de pe teritoriul palestinian după războiul dintre Israel şi teroriștii Hamas. Autoritatea Palestiniană, de cealaltă parte, cere ca UNRWA să primească „sprijin maxim”.

Statele Unite au anunţat imediat, vineri, încetarea temporară a oricărei contribuţii financiare viitoare către UNRWA. Decizii similare au fost luate, apoi, de Canada, Australia, Italia, Regatul Unit, Finlanda, Ţările de Jos şi Germania. Elveţia, pe de altă parte, aşteaptă să aibă mai multe informaţii înainte de a lua o decizie cu privire la ajutorul acordat UNRWA. Agenţia a anunţat că a renunţat la mai mulţi angajaţi, în total 12, potrivit statelor Unite.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington, Matthew Miller, afirmase într-un comunicat că 12 suspecţi din cadrul UNRWA ar putea avea legături cu atacul Hamas împotriva Israelului.

Şeful agenţiei, Philippe Lazzarini, a calificat, sâmbătă, aceste suspendări de fonduri drept „şocante”, având în vedere măsurile deja luate şi faptul că „2 milioane de persoane depind de acestea pentru simpla lor supravieţuire”.

În 2022, fondurile de la bugetul ordinar al ONU şi contribuţiile altor entităţi ale Naţiunilor Unite s-au ridicat la 44,6 milioane de dolari.

Cei cinci donatori principali sunt, în ordine, Statele Unite, Germania, Uniunea Europeană, Suedia şi Norvegia. Figurează, de asemenea, Turcia, Arabia Saudită, Japonia şi Elveţia.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Îndrăgostiți până peste cap. Richard Gere și soția sa au fermecat publicul cu gesturile lor romantice, pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...