Orașul care ar putea interzice fumatul în timpul mersului

Data actualizării: Data publicării:
20101129_030650_SMOKING

Un consilier local din New York propune o soluție pentru a împiedica expunerea locuitorilor la fumatul pasiv în spațiul public.

Un proiect de hotărâre ar putea duce la interzicerea fumatului în timpul mersului în metropola americană, dacă inițiativa va fi transformată în lege, transmite The Guardian.

Demersul îi aparține consilierului local Peter Koo.

Dacă propunerea consilierului va deveni lege, atunci fumătorii care sunt prinși că fumează în pațiul public în timp ce merg ar putea primi o amendă de 50 de dolari.

În mai multe spații publice din New York fumatul este deja interzis, cum ar fi în parcuri și pe plaje, din 2011, în baruri și restaurante, din 2003.

„Într-o lume perfectă, orice fumător ar avea conștiință de sine și și-ar da seama că fumatul în timpul mersului îi expune și pe semenii lui la un risc”, a declarat Peter Koo pentru New York Daily News. „Văd mame împingând cărucioare în spatele celor care fumează, cum își expun copiii la fumatul pasiv”.

Consumatorii de tabac vor fi în continuare liberi să fumeze pe străzi „atâta timp cât vor sta pe loc”, a mai precizat consilierul newyorkez. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...