Presa rusă: Un grup ucrainean de recunoaștere a intrat pe teritoriul Rusiei. Au fost auzite explozii și sunt civili printre victime

Data actualizării: Data publicării:
Military mobility continues on Kharkiv in Ukraine
Foto: Profimedia Images

Un grup ucrainean de recunoaștere a intrat în regiunea Briansk trecând granița nordică cu Rusia, într-un aparent atac surpriză, potrivit relatărilor din presa rusă.

ACTUALIZARE 13:31 Agenția de presă rusă de stat RIA Novosti a scris pe canalul său de Telegram că purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus în informarea sa zilnică pentru presă că Vladimir Putin și-a anulat o călătorie plănuită către Stavropol „datorită situației din regiunea Briansk”, transmite The Guardian.

Putin trebuia să ia parte la ceremonia care marchează „Anul Profesorului” în Rusia. Potrivit lui Peskov, Putin va participa acum online la ceremonie, conform Meduza.

În declarația sa de presă, Peskov a spus că incidentul a fost un atac al „teroriștilor”.

Informațiile nu au fost verificate în mod independent.

Kremlinul a anunţat că sunt luate măsuri pentru a-i distruge pe „teroriştii ucraineni”, informează Reuters, citat de Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că preşedintele rus Vladimir Putin primeşte rapoarte reactualizate de la agenţiile de securitate şi de la ministrul rus al apărării Serghei Şoigu cu privire la situaţia.

Peskov a negat informaţiile conform cărora Vladimir Putin plănuieşte să organizeze o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate joi, dar a spus că Putin intenţionează să organizeze o reuniune a Consiliului vineri, cum face de obicei.

Agenția de presă rusă de stat TASS susține că forțele de ordine raportează o confruntare cu sabotori ucraineni și că sunt morți și răniți printre locuitorii din zonă, conform Sky News.

Publicațiile de presă rusești relatează că un grup ucrainean de aproximativ 50 de oameni a capturat locuitori din satul Sușanîi, fiind auzite explozii și focuri de armă.

Agenția de presă rusă RIA spune că ostaticii sunt ținuți în satul Liubecean.

O substație electrică și o benzinărie au fost aruncate în aer în Sușanîi, potrivit publicației Baza.

Locuitori din zonă sunt, se pare, printre cei uciși în atacul surpriză.

TASS transmite că Garda Naţională a Rusiei (Rosgvardia) - un corp separat de armată care răspunde direct lui Vladimir Putin – se luptă cu grupul infiltrat.

Până la șase oameni ar fi ținuți ostatici iar printre morți și răniți s-ar afla și civili, mai spune TASS.

Serviciul rusesc de securitate spune că forțele sale împreună cu armata încearcă să lichideze ceea ce este numit „un grup armat de naționaliști ucraineni”.

Guvernatorul regional din Briansk, Alexander Bogomaz, a spus pe Telegram că sabotori ucraineni au deschis focul asupra unei mașini în mișcare, omorând astfel o persoană și rănind un copil.

El ulterior a mai afirmat că forțele armate ucrainene au lansat un atac cu dronă și au tras spre alte zone de lângă graniță.

ISW: Rusia ar putea să promoveze tot mai mult operațiuni sub steag fals

Institutul pentru Studiul Războiului a avertizat miercuri că Moscova își intensifică promovarea de informații pentru operațiuni sub steag fals care să distragă atenția de la lipsa succesului pe câmpul de luptă din Ucraina, transmite Sky News.

Organizația americană a spus că o escaladare a relatărilor înșelătoare distribuite de Rusia este de asemenea cel mai probabil o încercare de a încetini furnizarea de tancuri occidentale Ucrainei.

Națiunile vestice au promis sprijin cu arme Kievului pe măsură ce administrația lui Volodimir Zelenski plănuiește o contraofensivă împotriva tot mai multor atacuri rusești.

Anterior în această săptămână, Rusia a acuzat SUA că plănuiesc o provocare în Ucraina folosind un atac chimic.

ISW a spus că o creștere a incidentelor sub steag fals din partea Moscovei și a „amenințărilor nucleare obosite” ale lui Vladimir Putin sugerează că oficialii ruși încearcă să distragă atenția de la lipsa victoriilor pe câmpul de luptă și să încetinească furnizarea de arme care intră în Ucraina din națiunile occidentale.

Institutul a avertizat că ministerul rus al apărării și oficiali de rang înalt din Moscova probabil vor escalada promovarea operațiunilor sub steag fals pe măsură ce se pregătește contraofensiva ucraineană.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri