Președintele Ucrainei spune că este pregătit pentru un război cu Rusia și că țara va rezista „până la ultimul om”

Data actualizării: Data publicării:
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski avertizand cu degetul
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski Foto: Getty Images

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a avertizat cetățenii că țara va „rezista până la ultimul om” în cazul unui război cu Rusia, în contextul în care tensiunile la frontiera dintre cele două state cresc accelerat.

„Vrea Ucraina război? Nu! Este gata pentru asta? Da!”, a spus răspicat Volodimir Zelenski în timpul unui discurs pe care l-a susținut marți seară. „Principiul nostru este simplu: Ucraina nu începe niciodată un război, dar Ucraina rezistă până la ultimul om”, a mai spus președintele ucrainean, potrivit Newsweek.

Declarațiile lui Volodimir Zelenski au fost făcute chiar înainte de discursul anual despre starea națiunii al președintelui rus Vladimir Putin. Zelenski i s-a adresat direct și lui Putin, invitâdu-l să se întâlnească la un summit pentru pace în Donbas, o regiune devastată de război, în care armata ucraineană s-a luptat ani de zile cu separatiștii susținuți de ruși.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Este imposibil să aduci pacea cu un tanc”, a spus Zelenski în limba rusă.

SUA și NATO au semnalat „acțiuni provocatoare” care au implicat mai multe nave de război în Marea Neagră.

Rusia și-a mobilizat efective militari sporite la granita cu Ucraina

În ultimele zile, Rusia a avut cea mai mare concentrație de forțe la frontiera cu Ucraina, stârnind îngrijorarea că ar avea în plan o invazie. Pe acest fond, tensiunile dintre cele două națiuni au crescut și au atins nivelurile cele mai înalte din 2014, când Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea și au au avut loc lupte crâncene în estul țării, conflict soldat cu aproape 14.000 de victime.

Trupele rusești numără un efectiv de cel puțin 40.000 în Crimeea, alți 40.000 de militari fiind mobilizați în regiunile de la frontiera cu Ucraina, ceea ce echivalează cu aproximativ 10% din întreaga forță militară a țării, potrivit NBC News.

Pe 15 aprilie, ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a avertizat că, dacă Rusia va trece „linia roșie”, va „avea de suferit”.

Secretarul de stat american Antony Blinken a spus, săptămâna trecută, că prezența Rusiei în zonă îngrijorează nu doar ​​Ucraina, ci și statele din Occident.

„Vedem acum cea mai mare concentrație de forțe rusești la frontierele Ucrainei din 2014", a spus Blinken. „Aceasta este o preocupare profundă nu numai pentru Ucraina, ci și pentru Statele Unite și pentru mulți dintre aliații și partenerii noștri."

Mai târziu, în acea zi, președintele Joe Biden a cerut Rusiei să „de-escaladeze tensiunile”, în timpul unei convorbiri cu președintele rus Vladimir Putin. Biden „a subliniat angajamentul neclintit al SUA față de suveranitatea Ucrainei și integritatea ei teritorială".

Rusia a negat până acum planurile de a declanșa un conflict militar cu Ucraina și a acuzat în mass-media occidentală că a amplificat în mod fals tensiunile.

Mass-media ucraineană și occidentală amplifică problema activității militare rusești lângă granița cu Ucraina", a declarat purtătoarea de cuvânt de la Kremlin Maria Zakharova, săptămâna trecută.

În timpul discursului de miercuri privind starea națiunii, Putin a acuzat țările occidentale că încearcă să „impună voința altora cu forța”.

Sper că nimeni nu se va gândi să treacă „linia roșie” în raport cu Rusia, pe care noi înșine o vom defini”, a spus președintele Putin, adăugând că: „Răspunsul Rusiei va fi rapid și dur”.

 

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...