Prigojin ia peste picior bilanțurile prezentate de oficialii ruși: „Cred că am distrus deja întreaga planetă de cinci ori la rând”

Data publicării:
Yevgeny Prigozhin incruntat close up
Evgheni Prigojin, „Bucătarul lui Putin”. Foto: Profimedia Images

Şeful grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat marți că bilanţurile privind pierderile ucrainene pe care le prezintă Moscova sunt „niște elucubraţii”. Oficialii ministerului rus al apărării au anunțat că au respins două ofensive majore în două zile, omorând 1.500 de soldați ucraineni.

„Nu sunt decât nişte elucubraţii”, a calificat Prigojin, într-un mesaj pe Telegram, bilanțurile prezentate de armata rusă, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Ministerul apărării de la Moscova a afirmat că a respins două ofensive ucrainene de mare anvergură, duminică şi luni, în sudul Donbasului, şi că a ucis „peste 1.500 de militari ucraineni” şi a distrus „28 de tancuri”.

La rândul său, guvernul ucrainean a revendicat cuceriri teritoriale lângă oraşul distrus de lupte Bahmut, în estul Ucrainei, însă a relativizat amploarea acţiunilor sale ofensive şi nu a furnizat niciun bilanţ.

Uciderea a 1.500 de soldaţi într-o zi este „un adevărat masacru”, a ironizat şeful grupului Wagner, luându-l pese picior pe purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.

„De fapt, de ce să nu adunăm toate cifrele avansate de Konaşenkov? Cred că am distrus deja întreaga planetă Terra de cinci ori la rând”, a ironizat Prigojin.

Evgheni Prigojin este un obişnuit al declaraţiilor sarcastice împotriva Statului Major rus, pe care îl acuză în special că nu furnizează destule muniţii oamenilor săi din Wagner, care au fost în prima linie în luptele din jurul Bahmut.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...