Primii civili evacuaţi cu avionul din Kabul, după retragerea trupelor americane. SUA salută „cooperarea” talibanilor

Data publicării:
profimedia-0631281622
Refugiaţi din Afganistan sosesc pe aeroportul din Doha, capitala Qatarului în primul zbor de la Kabul de după preluarea puterii de talibani. Foto: Profimedia Images

Peste o sută de civili, printre care cetăţeni americani, au ajuns joi la Doha, pe aeroportul internaţional din Hamad, la bordul unui avion dinspre Kabul, primul zbor care a evacuat străini din capitala afgană după retragerea trupelor americane. SUA au salutat „cooperarea” şi „flexibilitatea” talibanilor, cu această ocazie, informează AFP.

„Talibanii au dat dovadă de cooperare, făcând posibilă plecarea de cetăţeni americani şi de rezidenţi permanenţi legal în SUA, cu zboruri charter dinspre Kabul”, a declarat Casa Albă într-un comunicat. „Ei au dat dovadă de flexibilitate şi au fost profesionişti în schimburile noastre cu ei în acest efort. Acesta este un prim pas pozitiv”, a adăugat Preşedinţia americană.

Joi dimineaţa, talibanii au fost de acord să permită unui număr de 200 de civili americani şi cetăţeni din ţări terţe care au rămas în Afganistan după încheierea operaţiunii de evacuare a SUA să plece cu zboruri charter de pe aeroportul din Kabul,

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a refuzat să precizeze câţi americani se aflau la bordul acestui zbor, explicând că acesta tocmai a aterizat şi că Washingtonul nu dispune încă de toate informaţiile.

Conform unei surse apropiate operaţiunii, la bordul avionului Boeing 777 se aflau 113 pasageri, printre care americani, canadieni, germani şi ucraineni. Numeroşi copii figurează printre pasageri. Toţi pasagerii vor fi primiţi într-un centru pentru refugiaţi afgani de la Doha, informează Agerpres.

Guvernul american estima înainte de joi că în Afganistan mai sunt în jur de 100 de americani ce doresc să părăsească această ţară după încheierea giganticului pod aerian pus în funcţiune de armata americană la mijlocul lui august, în urma preluării puterii de către talibani. Această operaţiune de evacuare a permis să fie scoase din Afganistan 123.000 de persoane în 15 zile.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri