Proprietara unei firme de pompe funebre și mama ei au vândut timp de 18 ani părți din sute de cadavre disecate

Data actualizării: Data publicării:
morga
Proprietara unei firme de pompe funebre și mama ei au vândut părți din sute de cadavre disecate. FOTO: Getty Images

O fostă proprietară a unei firme de pompe funebre şi mama ei au fost condamnate la închisoare în Colorado după ce au disecat sute de cadavre şi au vândut părţi din acestea, scrie BBC.

Potrivit procurorilor, Megan Hess, în vârstă de 46 de ani, şi Shirly Koch, în vârstă de 69 de ani, au disecat aproximativ 560 de cadavre şi au vândut ilegal părţi din acestea între 2010 şi 2018. Ambele femei și-au recunoscut vinovăția.

Hess a fost condamnat la 20 de ani, iar mama ei la 15 ani de închisoare.

Potrivit procurorilor federali din Colorado mama şi fiica au recoltat şi au vândut părţi de cadavre şi uneori chiar cadavre întregi.

Hess - care conducea Casa funerară Sunset Mesa din orașul Montrose - a taxat familiile cu până la 1.000 de dolari (834 de lire sterline) pentru incinerări care nu au avut loc niciodată. În unele cazuri s-au oferit să facă incinerări gratuite în schimbul donării unor părți ale corpului, au spus procurorii.

"Aceste două femei au profitat de victimele vulnerabile care au apelat la ele într-un moment de durere şi tristeţe. Dar, în loc să ofere îndrumare, aceste femei lacome au trădat încrederea a sute de victime şi i-au mutilat pe cei dragi lor", a declarat într-un comunicat Leonard Carollo, agentul special al FBI care s-a ocupat de caz.  

Ancheta a fost declanșată după o investigație Reuters, care a dus la percheziții  FBI la locuința celor două. În SUA este ilegală vânzarea de organe, dar vânzarea de părţi ale corpului nu este reglementată în prezent de legislaţia federală americană.  

Declarațiile emoționante ale victimelor i-au emoționat pe cei prezenți la procesul de marți când a fost anunțată sentința.

„Când Megan i-a furat inima mamei mele, a frânt-o pe a mea”, a spus Nancy Overhoff, potrivit Denver Post. Erin Smith a spus: „Am venit azi să auzim cum se închid cătușele”.

Descriind acest caz ca fiind "cel mai epuizant din punct de vedere emoţional pe care l-a experimentat vreodată pe scaunul de judecător", judecătoarea Christine Arguello a ordonat ca cele două femei să fie trimise imediat după gratii.

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...