Putin a ordonat organizarea cazării pentru cei evacuați din Donbas și plata a câte 10.000 de ruble pentru fiecare persoană

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin
Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Vladimir Putin i-a ordonat, vineri, ministrului pentru situații de urgență rus, Aleksandr Ciuprian, să meargă la Rostov pe Don pentru a organiza cazarea persoanelor care părăsesc regiunile separatiste din estul Ucrainei.

„Putin a ordonat ministrului să zboare de urgenţă în regiunea Rostov pentru a organiza la faţa locului activitatea pentru a crea condiţii de cazare, pentru a asigura mese calde şi tot ceea ce este necesar, inclusiv îngrijire medicală”, a afirmat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, care, anterior, declarase presei că nu ştie nimic despre evacuarea locuitorilor din regiunile din estul Ucrainei controlate de separatişti. 

Mai mult, Vladimir Putin a cerut guvernului să asigure de urgenţă plata a 10.000 de ruble fiecărui refugiat care soseşte din Donbas în regiunea Rostov, conform unei declaraţii a lui Peskov, citată de RIA, scrie Agerpres.

Anterior, administraţia autoproclamatei Republici Populare Doneţk a anunţat organizarea evacuării centralizate în masă a civililor din această regiune în Rusia, în primul rând a femeilor, copiilor şi bătrânilor.

Separatiştii din Doneţk au declanşat, vineri după-amiază, sirenele protecţiei civile, fără să indice vreun motiv, conform agenţiilor de presă ruse, ceea ce a fost de natură să confere un surplus de tensiune situaţiei şi aşa îngrijorătoare.

În ultimele 48 de ore se înregistrează o reizbucnire a confruntărilor în Donbas, scena unui conflict de opt ani între forţele ucrainene şi separatiştii proruşi susţinuţi de Moscova, pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Occident legate de Ucraina. Rusia a comasat zeci de mii de militari la frontiera ucraineană şi este suspectată de Occident că s-ar pregăti să invadeze ţara vecină.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat, vineri, că vede în reizbucnirea actuală a confruntărilor în curs în estul Ucrainei „un scenariu” de „provocări” concepute de ruşi pentru a justifica un atac asupra Ucrainei, notează AFP.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...