Putin a promulgat bugetul Rusiei pe următorii doi ani. Armata primește mai mulți bani

Data actualizării: Data publicării:
vladimir putin cu câteva hârtii în față
Cresc cheltuielile militare cu două treimi. Foto: Vladimir Putin / Sursa foto: Profimedia Images

Preşedintele Vladimir Putin a promulgat luni bugetul Rusiei pentru următorii doi ani, care prevede pentru anul viitor o creştere cu 66 % a sumelor alocate armatei, faţă de anul în curs, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres.

În contextul războiului din Ucraina, anul viitor cheltuielile militare ale Rusiei le vor depăşi pentru prima dată pe cele sociale.

Pentru acestea din urmă sunt prevăzute 7,5 trilioane de ruble (84,3 miliarde de dolari), în timp ce Apărarea va primi 10,4 trilioane de ruble (111 miliarde de dolari), sumă ce reprezintă aproximativ o treime din întregul buget. Pentru anul în curs bugetul Apărării a fost de 6,5 trilioane de ruble (66,7 miliarde de dolari).

În proiecţiile bugetare pentru anii 2025 şi 2026 sumele alocate Apărării sunt mai mici decât cele pentru exerciţiul bugetar 2024, dar peste cele din 2023, reprezentând 8,6 trilioane de ruble (88 de miliarde de dolari) şi, respectiv, 7,5 trilioane de ruble (77,2 miliarde de dolari).

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri