Putin i-a transmis premierului indian Modi că nu va participa la summitul G20 și l-a felicitat pentru succesul spațial

Data publicării:
Preşedintele rus Vladimir Putin și premierul indian Narendra Modi
"Cei doi lideri şi-au reafirmat disponibilitatea de a dezvolta în continuare cooperarea bilaterală în sectorul spaţial", menţionează comunicatul Kremlinului. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a informat pe premierul indian Narendra Modi, cu care a vorbit la telefon, că nu va participa la summitul G20 din septembrie, organizat la New Delhi. Cei doi au discutat mai multe "probleme regionale şi globale de interes reciproc", se precizează într-un comunicat preluat de BBC, transmite News.ro.

Vladimir Putin l-a sunat luni pe premierul Modi, India fiind gazda summitului G20 din acest an, pentru a-i transmite că nu va ajunge în India și că va fi reprezentat de ministrul rus de externe Serghei Lavrov. Cei doi lideri au discutat, de asemenea, mai multe "probleme regionale şi globale de interes reciproc", a precizat India într-un comunicat.

Comunicatul Kremlinului dat după convorbirea telefonică menţionează doar că "a avut loc un schimb de opinii în legătură cu viitorul summit G20 de la New Delhi", dar nu spune și că Putin nu va ajunge la reuniune.

Un purtător de cuvânt al conducerii ruse a declarat însă săptămâna trecută că Vladmir Putin nu va participa la summit deoarece are un "program încărcat".

În comunicatul Indiei se transmite, în schimb, că Narendra Modi şi-a exprimat "înţelegerea faţă de decizia Rusiei" şi i-a mulţumit liderului de la Kremlin că a sprijinit iniţiativele avute de New Delhi în perioada în care acesta a deţinut preşedinţia G20.

Din G20 fac parte cele mai bogate 19 ţări din lume, plus Uniunea Europeană. India deţine în prezent preşedinţia G20, care se schimbă anual între membri. Este de aşteaptat ca invazia Rusiei în Ucraina să fie un subiect de discuţie la summitul de la New Delhi, unde vor fi prezenţi lideri mondiali, inclusiv preşedintele american Joe Biden şi premierul britanic Rishi Sunak.

Săptămâna trecută, Vladimir Putin nu a participat fizic nici la summitul BRICS, forul ce reuneşte Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, care a avut loc la Johannesburg. Putin a vorbit la summitul BRICS printr-o legătură video, pentru a evita riscul unei posibile arestări, în condiţiile în care Curtea Penală Internaţională (CPI), recunoscută de Africa de Sud, a emis un mandat de arestare împotriva sa, acuzându-l de crime de război în Ucraina.

"Părţile au discutat despre rezultatele celui de-al XV-lea Summit BRICS de la Johannesburg. Părţile au subliniat importanţa acordurilor la care s-a ajuns, în special a extinderii BRICS, care va contribui fără îndoială la creşterea influenţei asociaţiei în afacerile internaţionale", se spune în comunicatul Kremlinului. Declaraţia menţionează, de asemenea, că cele două ţări au convenit să "colaboreze îndeaproape în contextul preşedinţiei ruse a BRICS", care începe la 1 ianuarie anul viitor.

Comunicatul Kremlinului începe însă cu informaţia că Vladimir Putin "l-a felicitat încă o dată călduros" pe Narendra Modi pentru aselenizarea cu succes a staţiei spaţiale indiene Chandrayaan-3, în apropierea polului sudic al Lunii. Felicitările sunt transmise în contextul în care cu câteva zile înainte, Moscova înregistrase un eşec usturător în tentativa similară de a-şi trimite propria sondă spaţială la polul sudic al Lunii.

"Cei doi lideri şi-au reafirmat disponibilitatea de a dezvolta în continuare cooperarea bilaterală în sectorul spaţial", menţionează comunicatul Kremlinului. "Discuţia a abordat, de asemenea, aspecte actuale ale relaţiilor ruso-indiene, care se dezvoltă progresiv în spiritul unui parteneriat strategic special privilegiat", a adăugat acesta.

"S-a afirmat dinamica pozitivă a cooperării comerciale şi economice. Părţile şi-au exprimat intenţia reciprocă de a pune în aplicare în mod consecvent proiecte de anvergură în sectorul energetic şi de a colabora în vederea extinderii infrastructurii internaţionale de transport şi logistică", transmite Kremlinul, în condiţiile în care India a fost un colac de salvare pentru Moscova după impunerea sancţiunilor economice occidentale ca urmare a invadării Ucrainei.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita