Qatarul cere să nu fie implicat în scandalul de corupţie din Parlamentul European. „Este o problemă care are loc în Europa”

Data publicării:
Mohammed Bin Abdulrahman Al Thani
Ministrul de Externe al Qatarului, Mohammed Bin Abdulrahman Al Thani. Foto: Profimedia

Ministrul de externe al Qatarului a cerut ca ţara sa să nu fie antrenată în scandalul de corupţie din Parlamentul European, unde continuă ancheta asupra banilor primiţi de mai mulţi eurodeputaţi în schimbul influenţei.

Într-un dialog cu CNBC, şeicul Mohammed bin Abdulrahman Al-Thani a respins ca nefondate acuzaţiile privind implicarea guvernului de la Doha în scandalul de corupție din Parlamentul European.

„Suntem 100% siguri că premisa nu are nicio bază legală. Nu am văzut nimic (din partea autorităţilor belgiene - n. red.). Există o anchetă în curs. Rămâne de văzut; trebuie să aşteptăm până la finalizarea anchetei”, a declarat el pentru CNBC, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Scandalul - cel mai mare din politica europeană a ultimilor ani - este legat de suspiciuni privind mita primită din Qatar şi Maroc de mai mulţi politicieni, asistenţi parlamentari şi organizaţii neguvernamentale pentru a influenţa deciziile legislativului Uniunii Europene.

„Aceasta este o problemă care are loc în Europa, privind o instituţie europeană. E mai bine ca ei să-şi vadă de instituţia proprie şi să facă toţi paşii necesari, nu să târască numele ţării noastre într-o astfel de situaţie”, a cerut Al-Thani.

După declanşarea anchetei, Qatarul a negat orice implicare, Marocul s-a declarat victima unei „hărţuiri judiciare”, iar Parlamentul European a început luni procedura de ridicare a imunităţii a două europarlamentare din Grecia, Eva Kaili şi Maria Spyraki.

Al-Thani a exprimat „dezamăgirea” monarhiei din Golf faţă de votul prin care PE a decis luna trecută suspendarea oricăror activităţi legislative legate de Qatar şi interzicerea accesului reprezentanţilor acestei ţări. El a arătat că „colaborarea cu Uniunea Europeană şi cu instituţiile Uniunii Europene continuă pe probleme geopolitice, pe probleme energetice, pe multe alte probleme, iar acest gen de rezoluţii (...) va afecta dialogul”.

Qatarul, un producător important de gaz natural lichefiat, nu va politiza livrările către Europa în cadrul contractelor cu compania de stat QatarEnergy, a subliniat ministrul.

„Avem un istoric în care nu am ratat nicio livrare, nu ne-am politizat niciodată energia şi nu am transformat energia într-o armă pentru ameninţarea niciunei alte ţări”, a insistat el.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri