Reprezentanta diplomatică a UE la Londra, convocată pentru a da explicaţii despre acuzaţia de blocare a exporturilor de vaccin

Data publicării:
ilustratie cu steagurile ue si marea britanie
UE acuză Regatul Unit că a interzis exporturile de vaccinuri împotriva coronavirusului. Foto: Getty Images

Ministerul de Externe britanic a anunţat miercuri că a convocat-o pe Nicole Mannion, însărcinată cu afaceri a Uniunii Europene la Londra, pentru a da explicaţii despre acuzaţiile potrivit cărora Regatul Unit a interzis exporturile de vaccinuri împotriva coronavirusului.

Regatul Unit, care s-a retras anul trecut din UE, a depăşit cu mult performanţele blocului european în privinţa vaccinării, reuşind să administreze doze pentru peste o treime din populaţie, transmite Reuters, citată de Agerpres. Cele 27 de ţări membre ale Uniunii au acuzat companiile farmaceutice că nu respectă graficul zilnic de livrare; este vizată şi AstraZeneca, deţinătoare a unor unităţi de producţie atât în Regatul Unit, cât şi în UE.

Bruxellesul susţine că a permis exportul către britanici a milioane de doze de vaccin Pfizer, pe care aceştia nu îl produc. În schimb, a afirmat marţi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, Londra a interzis "direct" exporturile de vaccin produs în Regatul Unit, invocând o clauză din contractul cu AstraZeneca conform căreia trebuie să onoreze cu prioritate comenzile interne.

Londra neagră aplicarea unei astfel de interdicții a exporturilor de vaccin

Poziţia Londrei este că nu aplică o astfel de interdicţie, iar succesul campaniei britanice de vaccinare se datorează negocierilor cu companiile farmaceutice anul trecut şi investiţiilor făcute din timp în lanţurile de aprovizionare.

Premierul britanic Boris Johnson a declarat miercuri parlamentului că trebuie să "corecteze" afirmaţia lui Michel, insistând că guvernul pe care îl conduce "nu a blocat exportul nici unei singure doze de vaccin împotriva COVID-19 sau a componentelor vaccinului".

Charles Michel şi-a nuanţat ulterior afirmaţia despre o interdicţie "directă" de export, arătând că există "diferite modalităţi de a impune interdicţii sau restricţii privind vaccinurile".

Un oficial european a afirmat că UE a permis exportul a opt milioane de doze de vaccin Pfizer de cealaltă parte a Canalului Mânecii.

Manfred Weber, liderul grupului Partidul Popular European, cel mai numeros din Parlamentul Europei, i-a transmis Ministerului britanic de Externe "să nu mai dea lecţii şi să prezinte datele privind exporturile Marii Britanii".

Citește și: Ursula von der Leyen: UE ar putea bloca şi alte exporturi de vaccin, după modelul Italiei

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...