Republica Moldova a expulzat un angajat al ambasadei Federației Ruse după incidentul cu președintele Republicii Tatarstan

Data publicării:
min afacerilor externe si integrarii europene al rep moldova
Foto: Facebook

Republica Moldova a expulzat un angajat al ambasadei Federației Ruse, pe care îl acuză de „acțiuni incompatibile cu statutul diplomatic” faţă de poliţiştii moldoveni de frontieră de pe aeroportul din Chişinău, după ce aceștia au refuzat intrarea liderului Tatarstanului, Rustam Minnihanov, în Republica Moldova, a anunţat miercuri Ministerul de Externe de la Chişinău, potrivit Agerpres.

„Pentru acţiuni incompatibile cu statutul diplomatic, în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice (1961), Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene informează că a declarat drept persoană non grata pe teritoriul ţării noastre un reprezentant al Ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău, acesta fiind obligat să părăsească teritoriul Republicii Moldova”, a anunţat Ministerul de Externe, potrivit Unimedia.info.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Acest fapt a fost comunicat părţii ruse în după-amiaza zilei de 19 aprilie, odată cu convocarea la sediul MAEIE a Ambasadorului Federaţiei Ruse la Chişinău, Oleg Vasneţov”, adaugă instituţia citată.

Preşedintele Republicii Tatarstan, Rustam Minnihanov, a declarat că nu i s-a permis să intre în Republica Moldova, unde urma să participe în Găgăuzia la congresul internaţional de diplomaţie populară „Prietenia popoarelor - 2023”, organizat de unul dintre candidaţii pro-ruşi la funcţia de başcan al Găgăuziei şi considerat de autorităţile de la Chişinău un eveniment cu caracter electoral, iar prezenţa respectivului politician rus acolo un amestec în afacerile interne ale Republicii Moldova.

Fostul preşedinte socialist Igor Dodon, a calificat această interdicţie drept „o ruşine”, „un scuipat în faţa poporului moldovean şi găgăuz, care s-a remarcat întotdeauna prin ospitalitatea sa”.

La rândul său, MAE rus a calificat refuzul Republicii Moldova a de permite intrarea în ţară a lui Minnikanov, drept un nou pas neprietenos din partea Chişinăului, potrivit unei declaraţii a purtătoarei de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova. „Moscova cere Chişinăului să asculte interesele propriilor cetăţeni şi să nu împiedice dezvoltarea relaţiilor şi a legăturilor interregionale cu Rusia”, a mai spus aceasta, conform Unimedia.info. 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...