Sari la conținut

Rusia anunţă că e timpul pentru o nouă ordine mondială, „postoccidentală”

Este timpul pentru o ordine mondială postoccidentală, a declarat sâmbătă ministrul de externe rus Serghei Lavrov la Conferinţa pentru Securitate de la Munchen. El a anunţat şi un nou armistiţiu pentru estul Ucrainei, mărul discordiei în relaţiile cu Occidentul. În aceeaşi zi însă, Moscova a anunţat că va recunoaşte paşapoartele emise de autorităţile separatiste din estul Ucrainei. Între timp, NATO încearcă să strângă rândurile şi să se redefinească în era Trump.

În decorul elegant şi atmosfera aparent relaxată de la Conferinţa pentru Securitate de la Munchen, s-au făcut declaraţii tranşante. Şeful diplomaţiei ruse a afirmat că ordinea mondială actuală este pe cale de dispariţie.

Liderii responsabili au de făcut o alegere. Sper că vor alege o ordine mondială democratică şi justă. Dacă doriţi, numiţi-o ordinea mondială postoccidentală, în care pe baza suveranităţii şi în cadrul dreptului internaţional, fiecare ţară va încerca să găsească un echilibru între interesele sale naţionale şi cele ale partenerilor săi”, a explicat Lavrov prin ce s-ar defini această ordine mondială „postoccidentală”.

Discursul lui Serghei Lavrov venea la câteva ore după ce vicepreşedintele american Mike Pence a încercat să-şi liniştească aliaţii în privinţa relaţiilor noii administraţii cu Rusia.

„Statele Unite vor continua să ceară socoteală Rusiei pentru acţiunile sale, chiar dacă vom căuta domenii de cooperare, despre care preşedintele Trump crede că pot fi găsite”, a declarat vicepreședintele american.

Mike Pence a reafirmat că Washingtonul va fi la fel de implicat în NATO, dar a subliniat că şi restul membrilor Alianţei trebuie să respecte obligaţia de a aloca 2% din buget pentru apărare.

În acest moment, doar Statele Unite şi alte patru ţări membre NATO îndeplinesc acest standard de bază. Preşedintele SUA se aşteaptă ca aliaţii noştri să se ţină de cuvânt, să-şi îndeplinească acest angajament. Pentru cei mai mulţi, asta înseamnă că a venit timpul să facă mai mult”, a spus vicepreședintele Pence.

Germania pare să fi înţeles mesajul, anunţând o suplimentare masivă a cheltuielilor pentru apărare. Ceilalţi europeni cred că nu trebuie luate în calcul doar bugetele pentru apărare.

„Investiţiile în dezvoltare şi operaţiunile umanitare nu sunt binefacere. Sunt investiţii egoiste pentru propria noastră securitate”, a subliniat Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe.

Ucraina a fost altă temă de discuţie la Munchen. Anunţul armistiţiului care va intra în vigoare luni a fost primit cu un optimism rezervat. De altfel, Vladimir Putin a semnat sâmbătă un decret prin care Rusia recunoaşte paşapoartele emise de autorităţile separatiste din regiunile Doneţk şi Lugansk. E încă un pas spre recunoaşterea independenţei acestor regiuni şi o nouă încălcare a dreptului internaţional, a acuzat Ucraina.