Rusia anunță că taie gazul pentru Letonia

Data actualizării: Data publicării:
gazoduct între Rusia și Europa ilustrație
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Gazprom a anunțat, sâmbătă, că întrerupe livrările de gaze naturale spre Letonia, țară pe care o acuză că a „încălcat clauze contractuale privind recepționarea gazului”, relatează Reuters.

Într-un comunicat transmis, sâmbătă, Gazprom a precizat că va opri livrările spre Letonia, însă nu a precizat care sunt „încălcările de contract” de care s-ar face vinovați letonii.

Decizia rușilor vine la o zi după ce compania energetică letonă, Latvijas Gaze, a spus că va cumpăra gaze din Rusia și că le va plăti în euro și nu în ruble.

Nu este prima oară când rușii se folosesc de livrările de gaze pentru a șantaja și a pune presiune pe guvernele europene care au condamnat invazia barbară a rușilor în Ucraina și care au impus sancțiuni regimului de la Kremlin ca urmare a crimelor odioase comise în Ucraina.

Pe lângă Letonia, Rusia a mai tăiat, anterior, gazul și pentru Polonia, Bulgaria, Finlanda, Olanda și Danemarca. Aceste țări au refuzat să plătească în ruble achizițiile de gaz așa cum a cerut dictatorul rus. Rusia a oprit, de asemenea, livrările către Shell Energy Europe, care furniza gaz pentru piața germană.

Acest anunţ vine în condiţiile în care Gazprom a redus drastic, în această săptămână, livrările de gaz rusesc prin gazoductul Nord Stream 1, invocând necesitatea reparaţiilor la o turbină, într-un moment în care ţările europene fac eforturi să-şi asigure rezerve pentru iarnă.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...