Dmitri Medvedev îi atacă cu furie pe „degenerații” care vor „moartea” Rusiei: „Voi face totul pentru a-i face să dispară”

Data publicării:
Dmitri Medvedev
Dmitri Medvedev. Foto: Profimedia Images

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev şi-a exprimat marţi într-un mod virulent „ura” faţă de „degeneraţii” care vor „moartea” Rusiei, afirmaţii ce ilustrează rigidizarea tot mai pronunţată a unora dintre responsabilii de la Moscova în plină ofensivă rusă în Ucraina, relatează AFP.

„Sunt adeseori întrebat de ce postarile mele pe Telegram sunt atât de dure. Răspunsul este că îi urăsc. Sunt nişte nenorociţi şi degeneraţi”, susţine în mesajul său Dmitri Medvedev, un aliat apropiat al preşedintelui Vladimir Putin.

„Ei ne vor moartea, vor moartea Rusiei. Dar atât timp cât voi fi în viaţă, voi face totul pentru a-i face să dispară”, a afirmat fostul lider de 56 de ani, fără a preciza totuşi cine este ţinta declaraţiilor sale, scrie Agerpres. Dar, după cum notează în pagina sa web ziarul rusesc Kommersant, cel mai adesea el se exprimă în mod negativ despre autorităţile Ucrainei, Uniunii Europene şi SUA.

Medvedev, care a fost preşedinte între 2008 şi 2012, şi premier între 2012 şi 2020, este astăzi vicepreşedintele puternicului Consiliu al Securităţii Rusiei. Luna trecută, el denunţase sancţiunile economice „nebuneşti” la adresa Rusiei.

La 30 mai, Dmitri Medvedev a ameninţat pe contul său din Telegram că, în cazul unor lovituri cu rachete asupra unor oraşe ruseşti, Rusia ar putea riposta, lansând atacuri cu rachete asupra „centrelor unde se iau deciziile criminale”, dintre care unele nu se află la Kiev, aminteşte în acest context antena rusă a BBC.

Medvedev a preluat funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei în ianuarie 2020, după ce a pierdut funcţia de prim-ministru în favoarea lui Mihail Mişustin. Această funcţie a fost creată special pentru el, până atunci neexistând postul de vicepreşedinte al acestui organism, condus de însuşi şeful statului, Vladimir Putin, potrivit BBC în limba rusă.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita