Fapte istorice false din epoca sovietică, folosite în prezent de propaganda rusă

Data publicării:
rusia germania icon

În URSS, mitul „Marelui Război Patriotic” (Al Doilea Război Mondial) a stat la baza formării identității cetățeanului sovietic. Motivele practice au fost evidente: după sfârșitul războiului, nu a existat nici un eveniment de importanță egală, care putea juca un rol unificator. Începând din 1965, statul sovietic cultivat, imaginea națiunii sovietice victorioase în lupta cu invadatorii, au început să fie marcate prin sărbători grandioase.

Astăzi, această propagandă este folosită pentru a justifica expansiunea militară rusă modernă. Kremlinul convinge astfel populația din Rusia că, prin invadarea Ucrainei, a altor state ex-sovietice, și anexarea unor teritorii, nu comite o agresiune împotriva unei țări vecine, ci doar continuă lupta împotriva fasciștilor care pun în pericol atât Rusia, cât și întreaga lume. Pentru a face acest lucru, perpetuează fapte istorice false din epoca sovietică.

Iată câteva mituri sovietice din cel de-Al Doilea Război Mondial, care sunt prezente în propaganda actuală a Kremlinului.

Mitul 1. Pentru URSS, Al Doilea Război Mondial a început la 22 iunie 1941. În Rusia mai este denumit „Marele Război Patriotic”, deoarece URSS s-a apărat împotriva invaziei naziste.

În realitate, URSS a început războiul la 17 septembrie 1939, când Armata Roșie a ocupat Polonia, în urma unui tratat încheiat cu Germania nazistă condusă de Hitler. Înțelegerea este cunoscută ca „Pactul Ribbentrop-Molotov”.

Astăzi, conceptul de „Mare Război Patriotic” este folosit de Rusia ca o alternativă la cel de-Al Doilea Război Mondial în încercarea de a-și menține influența asupra fostelor republici sovietice.

Mitul 2. URSS este o victimă nevinovată a agresiunii germane și a fost întotdeauna un inamic al naziștilor.

Realitatea? URSS a semnat un pact de neagresiune cu Germania nazistă, pactul Ribbentrop-Molotov, care nu numai că a definit o cooperare economică largă cu cel de-al Treilea Reich, dar a fost un acord privind neagresiunea reciprocă. Tratatul conținea și un protocol secret prin care URSS și Germania au fost de acord să împartă Europa. În urma acestui acord, România pierdea Basarabia și nordul Bucovinei.

Trupele germane și sovietice au mers o perioadă mână în mână. După ce Hitler a început războiul în Europa, URSS chiar a oferit în secret asistență economică Germaniei naziste.

În perioada sovietică și în Rusia de azi, existența pactului între Germania nazistă și URSS a fost explicată ca o necesitate venită în urma unor negocieri fără rezultat cu Marea Britanie și Franța. De asemenea, se neagă că invazia Poloniei era legată de pact.

De fapt, Stalin a ruinat de bunăvoie încercările de a înființa o coaliție anti-nazistă. În perioada 12-21 august 1939 au avut loc la Moscova negocieri cu Marea Britanie și Franța privind colaborarea militară împotriva de-al Treilea Reich. Nu s-a ajuns însă la un acord, deoarece Stalin a cerut dreptul de a ocupa regiunile poloneze Halychyna și Vilenska Oblast (astăzi, regiuni occidentale din Ucraina și Belarus). După cum se știe, britanicii și francezii nu au fost de acord.

Atât Stalin, cât și Hitler erau nemulțumiți de ordinea mondială apărută după Primul Război Mondial, ceea ce a făcut ca colaborarea lor să fie naturală.

Pe lângă clauzele stipulate la vedere în pactul de neagresiune Ribbentrop-Molotov, a fost adoptat și un protocol secret, care împărțea teritoriile României, Poloniei, Lituaniei, Letoniei, Estoniei și Finlandei în „sfere de influență” germane și sovietice, anticipând potențialul unor reamenajări teritoriale și politice ale acestor țări. Kremlinul a negat existența protocolului secret al pactului dintre Hitler și Stalin până în 1992.

Colaborarea militară sovieto-nazistă este fără îndoială clară în fotografiile de la parada militară germano-sovietică din Brest-Litovsk la 22 septembrie 1939 în timpul invaziei Poloniei.

Pactul a avut consecințele tragice pentru națiunile europene și pentru lume. Acest acord a devenit mecanismul de deschidere a ușilor pentru un nou război mondial. Ceea ce a urmat a fost invazia Poloniei de către Germania nazistă și URSS, urmată de remodelarea granițelor din interiorul Europei.

Mitul 3. Armata Roșie nu a comis crime de război

Se vorbea frecvent în timpul perioadei sovietice că Armata Roșie a protejat URSS împotriva fasciștilor, a salvat milioane de oameni de la exterminare și a adus libertate națiunilor europene asuprite, fără a comite crime de război în acest proces. Toate dovezile care mărturisesc contrariul au fost respinse ca propagandă și falsificare a istoriei.

În realitate, crimele soldaților sovietici împotriva civililor au fost numeroase. 4.148 de ofițeri și un număr mare de soldați au fost condamnați chiar de tribunalul militar rusesc numai în primele luni ale anului 1945.

Când Armata Roșie a intrat în Prusia de Est în octombrie 1944, unul dintre soldați a scris părinților săi din Smolensk: „Acum ni se permite să facem orice ne dorim ticăloșilor germani”.

Într-o scrisoare, un căpitan al Armatei Roșii scria: „Băieții noștri au gustat deja toate femeile germane. În general, există multe trofee”. Un alt ofițer nota: „Desigur, este extrem de brutal să ucizi copii. Dar germanii merită aceste barbarii”.

Amploarea jafurilor, incendierile, violența împotriva civililor și a prizonierilor a devenit larg răspândită în rândul armatei sovietice.

S-a încercat însă, după o bucată de timp, restabilirea disciplinei în armată. Cu toate acestea, măsurile luate nu au fost suficiente. La sfârșitul lunii martie 1945, un memorandum adresat Secretarului Partidului Comunist, Malenkov, înregistrează un alt caz de viol în masă a femeilor de către soldații sovietici. Și nu erau doar femei germane ci și de alte naționalități, toate aflate în drumul Armatei Roșii către Berlin. Tot acolo se consemnau zeci de mii de jafuri. Militarii sovietici furau orice - de la piane, covoare, până la haine, biciclete și ceasuri.

Mitul 4. URSS a învins Germania nazistă fără ajutorul aliaților. Conform propagandei, forțele rusești ar fi câștigat războiul și fără ajutorul altor naționalități din Uniunea Sovietică.

Manualele sovietice au descris rolul aliaților URSS în război într-o manieră destul de superficială. Despre ajutorul Statelor Unite se vorbește doar în treacăt.

În timpul Războiului Rece, această informație a fost deosebit de importantă. Se preamărea rolul Uniunii Sovietice în război și se diminua cel aliaților săi, care erau acum de cealaltă parte a Cortinei de Fier.

În realitate, înzestrarea armatei sovietice de către SUA a fost unul dintre factorii decisivi în victoria Armatei Roșii împotriva Axei. Nici până astăzi, URSS, apoi Rusia ca succesor al acesteia, nu și-a rambursat datoriile pentru împrumutul venit din partea americanilor.

Conform unor estimări, echipamentele venite de la aliații occidentali reprezentau 12-16% din echipamentul trupelor armate sovietice, 10-15% din aviația URSS și 32,4% din marina sa.

Până la 70% din mijloacele de transport ale armatei sovietice proveneau din SUA, ceea ce înseamnă că militarii ruși au condus în principal mașini americane.

De exemplu, în timp ce URSS a dotat numai 600 de camioane rusești cu celebrele rachete „Katyusha”, SUA au contribuit cu 20.000 de camioane Studebakers, acestea devenind principalul vehicul al artileriei sovietice.

Ponderea echipamentelor împrumutate de aliați URSS:

  • 56% dintre locomotive și vagoane
  • 43% pneuri pentru vehicule
  • 42% din zahăr
  • 108% din conservele de carne
  • 18% din combustibilul pentru avioane

Locomotivele pe care Occidentul le-a oferit a depășit producția URSS de 2,4 ori, iar numărul trenurilor - de 10,2 ori. Cantitatea de alimente primită de URSS, ca parte a contractului de împrumut, ar fi fost suficientă pentru a alimenta o armată de zece milioane de oameni timp de 1.688 de zile, și anume întregul război.

Sursa: Euromaidanpress.com

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri