Sari la conținut

GALERIE FOTO. Marine Le Pen, la Kremlin

Cu o lună înainte de prezidenţiale, Marine le Pen se află la Moscova.

le pen la masa cu putin - kremlin

Invitaţia – primită aparent din partea Dumei de Stat - vine în condițiile în care ministrul rus de externe Serghei Lavrov a numit-o pe candidata de extremă dreapta la președinția Franței „un politician realist”.

Complimentele merg, însă, în ambele sensuri. Lidera Frontului Naţional susţine că împreună cu Vladimir Putin şi Donald Trump ar face un mare bine păcii mondiale. Ba chiar criza politică inflamată după anexarea Crimeei este provocată de Uniunea Europeană, spune le Pen, şi asta fiindcă Bruxelles-ul ameninţă interesele Rusiei.

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit vineri, la Kremlin, cu candidata de extremă-dreapta la preşedinţia Franţei, Marine Le Pen, şi i-a dat asigurări că Moscova nu are nicio intenţie să influenţeze cursa pentru Elysee, relatează Reuters, preluată de News.ro.

Televiziunea rusă de stat l-a arătat pe Putin spunându-i lui Le Pen că Moscova îşi rezervă dreptul de a se întâlni cu orice politician francez vrea. Le Pen, care a declarat că îl admiră pe liderul rus, vizitează Rusia la invitaţia şefului Comisiei pentru afaceri externe a Dumei de Stat, Leonid Sluţki.

Le Pen, care s-a întâlnit în cursul dimineţii de vineri cu parlamentari ruşi, a mers la Kremlin pentru a vizita o expoziţie de artă gotică franceză, a declarat preşedintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin.

Urmăriți o galerie foto din timpul vizitei la Kremlin a lui Marine Le Pen. Fotografiile au fost postate pe site-ul Kremlinului (click pe prima poză pentru a le vedea pe celelalte):

10

Viziunea asupra lumii ar putea să nu fie, însă, singura care-i uneşte pe Putin şi Le Pen. În 2014, Partidul Frontul Naţional a primit 9 milioane de euro credit de la o bancă din Moscova, iar acum, când sondajele arată că Le Pen ajunge în turul doi, dar e învinsă de Emmanuel Macron, contracandidatul ei acuză Rusia că ataca cibernetic platformele online ale partidului său.