Kremlinul a anunțat că Gazprom implementează decretul lui Putin care cere statelor UE să plătească gazele în ruble

Data actualizării: Data publicării:
lucrator gazprom si conducte de gaze pe fundal
Foto: Profimedia Images

Kremlinul a anunțat marți că Gazprom implementează decretul prezidențial privind impunerea plății gazelor în ruble, însă fără să ofere clarificări ce înseamnă acest lucru, atunci când a fost întrebat de modul în care Comisia Europeană va aplica planul Rusiei, transmite Reuters.

Comisia Europeană a spus că firmele europene vor trebui să îndeplinească cerințe suplimentare, precum o declarație că ele consideră că obligațiile contractuale au fost îndeplinite odată ce au depozitat valută non-rusă.

„Toate contactele cu cumpărătorii de gaze au fost făcute prin Gazprom, așa că Gazprom va publica informații despre rezultatele discuțiilor”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferință de presă.

O sursă familiară cu discuțiile cumpărătorilor de gaze a declarat pentru Reuters că nu există claritate despre cum va fi implementată schema, însă că discuțiile vor continua.

Președintele rus Vladimir Putin a cerut ca statele pe care le numește „neprietenoase” să fie de acord să implementeze schema în care ar deschide conturi la Gazprombank și să facă plăți în euro și dolari care ar fi schimbați în ruble.

Citiți și:

Rusia a oprit furnizarea de gaze către Polonia. Autoritățile au înființat o celulă de criză

După Polonia, Gazprom suspendă livrările de gaze și către Bulgaria. Măsura intră în vigoare de miercuri

Peskov a spus că plățile pentru livrările de gaze care au loc după ce decretul lui Putin intră în vigoare sunt așteptate în luna mai.

Rusia a anunțat planul după ce Moscova a lansat ceea ce numește o „operațiune militară specială” în Ucraina pe 24 februarie, ceea ce a dus la impunerea de sancțiuni de către Occident, inclusiv înghețarea unei părți din rezervele sale de aur și valută.

Majoritatea cumpărătorilor europeni de gaze din Rusia au respins inițial schema de plăți în ruble.

Moscova însă a avertizat Europa că riscă ca furnizarea de gaze să fie tăiată dacă nu plătește în ruble iar câțiva cumpărători de gaze rusești au spus de atunci că ar putea fi de acord cu cererile Moscovei.

Uniper, principalul importator de gaze rusești în Germania, a spus luni că ar putea să plătească pentru livrările viitoare fără a încălca sancțiunile UE.

Ungaria a spus că plănuiește să plătească în euro prin Gazprombank, care va converti sumele în ruble pentru a îndeplini noile cerințe.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...