Mesaj pentru Putin al ambasadorului american de la Moscova: Nu închide ambasada. Ar fi o „mare greșeală”

Data actualizării: Data publicării:
John Sullivan
„Așa cum înțeleg eu, guvernul rus a menționat varianta ruperii relațiilor diplomatice”, a mai spus ambasadorul american. „Nu putem să rupem pur și simplu relațiile diplomatice și să nu mai vorbim unii cu ceilalți”. Foto: Profimedia Images

Rusia nu ar trebui să închidă ambasada Statelor Unite de la Moscova în ciuda crizei provocate de războiul din Ucraina deoarece discuțiile trebuie să continue între primele două puteri nucleare ale lumii, a transmis luni ambasadorul american de la Moscova, potrivit Reuters.

În încercarea sa evidentă de a trimite un mesaj Kremlinului, John J. Sullivan, ambasadorul american desemnat de fostul președinte Donald Trump, a declarat pentru TASS, agenția de stat a Rusiei, că Washington și Moscova nu ar trebui să rupă pur și simplu legăturile diplomatice.

„Trebuie să păstrăm abilitatea de a comunica între noi”, a spus Sullivan, care a avertizat împotriva înlocuirii operelor lui Lev Tolstoi de pe rafturile bibliotecilor din Occident sau a muzicii lui Piotr Ilici Ceaikovski, potrivit Reuters.

În ciuda mai multor crize, a scandalurilor de spionaj și a politicii fără menajamente din timpul Războiului Rece, Moscova și Washington nu au rupt de tot relațiile niciodată de când Statele Unite și Uniunea Sovietică au stabilit legături diplomatice pentru prima oară în 1933.

Moscova spune că acum relațiile mai destinse dintre Rusia post-sovietică și Occident s-au încheiat și că se va reorienta înspre țările estice.

Blinken-Sullivan
După ce Blinken i-a dedicat lui Putin melodia „Nu ne mai împăcăm niciodată” a lui Taylor Swift, ambasadorul american de la Moscova a spus că „nici nu ne vom despărți de tot vreodată”. Colaj foto: Profimedia Images

Blinken: „Nu ne mai împăcăm niciodată”. Sullivan: „Nici nu ne vom despărți de tot vreodată”

Secretarul de stat american Antony Blinken a spus luna trecută, mai în glumă mai în serios, că ar dori să îi dedice lui Putin melodia „We Are Never Ever Getting Back Together” („Nu ne mai împăcăm niciodată”) a cântăreței Taylor Swift. Întrebat despre această remarcă, Sullivan a spus: „Nici nu ne vom despărți de tot vreodată”.

Întrebat de TASS dacă această analogie înseamnă că ambasadele ar putea fi închise, Sullivan a spus că „există această posibilitate”, dar că o astfel de măsură ar fi o „mare greșeală”.

„Așa cum înțeleg eu, guvernul rus a menționat varianta ruperii relațiilor diplomatice”, a mai spus ambasadorul american. „Nu putem să rupem pur și simplu relațiile diplomatice și să nu mai vorbim unii cu ceilalți”.

Ministerul de Externe al Rusiei i-a chemat luni pe directorii birourilor de la Moscova ale posturilor media americane pentru a discuta care vor fi repercusiunile a ceea ce rușii consideră a fi acțiunile neprietenoase ale Statelor Unite.

„Singura situație la care pot să mă gândesc în care Statele Unite ar fi forțate să își închidă ambasada ar fi dacă ar deveni neisgur să își continue activitatea”, a spus Sullivan.

US Ambassador Sullivan summoned to Russian Foreign Ministry
Moscova spune că acum relațiile mai destinse dintre Rusia post-sovietică și Occident s-au încheiat și că se va reorienta înspre țările estice. Foto: Profimedia Images

Ce șanse mai sunt ca relațiile dintre SUA și Rusia să se îmbunătățească

Cât despre posibilitatea ca în viitor relațiile dintre Rusia și SUA să se îmbunătățească, Sullivan a spus că deși speră că acest lucru se va întâmpla la un moment dat, nu crede că există vreo șansă ca lucrurile să se schimbe în timpul vieții sale.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat invazia Ucrainei un punct de cotitură din istoria Rusiei: o revoltă împotriva hegemoniei Statelor unite, despre care liderul de la Kremlin a spus că a umilit Rusia de la destrămarea din 1991 a Uniunii Sovietice.

Ucraina și aliații occidentali spun că țara condusă de Volodimir Zelenski luptă pentru supraviețurie împotriva unei invazii în stil imperialist prin care Rusia încearcă să își mărească teritoriul și care a provocat mii de victime și a lăsat țara în ruine.

Citește și: Ultimul om al Americii de la Moscova

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita