Rusia pune condiții pentru a prelungi acordul referitor la transportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagă

Data publicării:
Navă cu cereale din Ucarina
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Rusia pune condiții pentru a accepta continuarea înțelegerii prin care cerealele ucrainene sunt transportate pe Marea Neagră printr-un culoar special securizat și supervizat de ONU și Turcia. Un reprezentant al Moscovei i-a spus luni unui reprezentant de rang înalt al Națiunilor Unite că va accepta prelungirea acordului, care expiră în noiembrie, numai dacă Occidentul ridică din sancțiuni, pentru a facilita exporturile ruse de produse agricole și de îngrășăminte ale Rusiei. 

Reuters relatează că, în cadrul unei întâlniri la Moscova, ministrul adjunct al apărării din Rusia, Aleksandr Fomin, i-a spus subsecretarului general al ONU, Martin Griffiths, că prelungirea acordului, care a deblocat exporturile agricole ucrainene din porturile din sudul țării, „depinde în mod direct de asigurarea implementării depline a tuturor acordurilor încheiate anterior”.

Trebuie precizat că exportul de îngrășăminte agricole și cereale ruse nu este vizat de sancțiuni, ci este permis, în virtutea acordului mediat de președintele Recep Tayyip Erdogan.

Rusia susține însă că impactul general al sancțiunilor occidentale asupra logisticii, plăților, transportului maritim și asigurărilor o împiedică să exporte îngrășăminte și produse chimice cum ar fi amoniacul și că relaxarea acestor restricții a fost o parte esențială a acordului semnat în iulie și având drept garanți Turcia și ONU.

Acordul de la Istanbul acoperă un interval de patru luni, după care poate fi reînnoit. Rusia și Ucraina au fost de acord să respecte un coridor de navigație securizat prin Marea Neagră, liber de orice activitate militară. Vapoarele cu grâne sunt inspectate la sosire și plecare în Turcia. De aici, grânele ucrainene  pleacă prin Marea Marmara mai departe spre Mediterana și porturile de destinație.

Inspectarea navelor ucrainene cu cereale a fost cerința expresă a Moscovei, care vrea să se asigure că nu vor fi folosite pentru a fi livrate arme Ucrainei. Echipele de inspectori sunt formate din reprezentanți ai celor patru părți, sub autoritatea centrului de coordonare de la Istanbul. O altă condiție expresă a Moscovei a fost atunci, în iulie, semnarea unui acord complementar, pentru a facilita exporturile sale agricole.

Și săptămâna trecută Moscova a amenințat că este gata să renunţe la reînnoirea acordului, luna viitoare, dacă cererile sale nu vor fi satisfăcute. Într-un interviu acordat Reuters, Ghennadi Gatilov, ambasador al Rusiei pe lângă Naţiunile Unite la Geneva, a declarat că Moscova a transmis miercuri o scrisoare secretarului general al ONU, Antonio Guterres, conţinând o listă de plângeri.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita