Sari la conținut

Rusia recunoaşte documentele emise de separatiştii ucraineni

Preşedintele Vladimir Putin le-a ordonat sâmbătă autorităţilor ruse să recunoască, temporar, documentele emise în regiunile Doneţk şi Lugansk, zone controlate de separatiştii pro-ruşi, transmite News.ro.

vladimir putin conferinta_kremlinru (2)

Foto: kremlin.ru

Decizia le va permite persoanelor din zona de conflict să călătorească, să muncească şi să studieze în Rusia. Potrivit ordinului semnat de Vladimir Putin şi publicat pe site-ul Kremlinului, Rusia va recunoaşte temporar documentele de identitate, diplomele, certificatele de naştere şi de căsătorie şi numerele de înmatriculare ale maşinilor emise de autorităţile din regiunile Doneţk şi Lugansk. Decizia va fi în vigoare până la o „rezolvare politică a situaţiei”.
Un armistițiu între armata ucraineană și rebelii separatiști din estul Ucrainei va intra în vigoare luni, 20 februarie, a anunțat șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, informează Agerpres.

Este un lucru pozitiv faptul că Grupul de contact (miniștrii de Externe din Ucraina, Rusia, germania şi Franţa – n.r.) s-a pus de acord, încă o dată, asupra debutului încetării focului pe 20 februarie”, a declarat Lavrov în fața jurnaliștilor ruși prezenți la Munchen, cu ocazia Conferinței pentru Securitate. Acordul se referă și la „începerea retragerii armamentului greu” din estul Ucrainei, a precizat ministrul rus de Externe. „Formatul Normandia a examinat în ce stadiu se află acordurile convenite de președinții Rusiei, Franței și Ucrainei și de cancelarul german” în octombrie, la Berlin, a explicat. „Am constatat că nu există mari progrese”, a mai spus Serghei Lavrov.

Conflictul militar dintre armata ucraineană și separatiștii proruși, izbucnit în aprilie 2014, s-a soldat cu circa 10.000 de morți până în prezent.