Rusoaicele care și-au pierdut soții în Ucraina ridică banii de despăgubire cu sacoşa. Economia rusească, inundată de cash

Data publicării:
Hands counting russian rubles
Rudele mercenarilor Wagner morți în Ucraina primesc despăgubiri în bani gheață, la sacoșă. Foto: Profimedia

Mercenarii ruşi ucişi în Ucraina contribuie în mod involuntar la alimentarea unui boom al numerarului acasă, un efect secundar neobişnuit al războiului. Despăgubirile pentru soldații Wagner morți pe front se plătesc în bani cash, cu sacoșa, iar rudele lor ocolesc băncile, sporind cererea de lichidități în economia rusă.

Banii plătiţi sub formă de despăgubiri pentru mercenarii ruși uciși pe front în Ucraina, care pot ajunge până la cinci milioane de ruble (60.000 de dolari) per persoană, la care se adaugă şi soldele necolectate, ajung la rude de obicei în sacoşe, au declarat pentru Bloomberg mai multe femei care au dorit să îşi păstreze anonimatul, potrivit Agerpres. Ele au spus că au fost nevoite să călătorească până la punctele de ridicare a banilor de pe teritoriul Rusiei.

Multora din aceste femei li s-a spus să evite să depună numerarul la bancă. Oksana, o femeie din Celeabinsk, regiunea munţilor Urali, al cărei soţ a murit luptând pentru gruparea paramilitară Wagner la Bahmut, nu a avut nevoie de alte instrucţiuni: ea a a spus că nu a vrut să aibă „probleme” cu sistemul fiscal şi că nu are documente care să precizeze de unde au venit banii.

„Wagner a plătit tot ceea ce trebuia să plătească. Am cumpărat deja un apartament”, a spus Oksana.

Inundație de bani cash

Finanţarea acordată soldaţilor angajaţi de Wagner, care potrivit analiştilor americani ar avea 50.000 de luptători în Ucraina, a devenit un adevărat robinet de numerar care se scurge prin economia rusească. Acest volum mare de ruble este un exemplu evident al distorsiunilor provocate de războiul care a intrat în cea de a 16-a lună.

„Creşterea utilizării numerarului ar putea indica mai multe schimbări pentru economia rusească, niciuna însă de bun augur. Creşterea cererii de numerar semnalează încredere redusă în băncile locale, anxietate ridicată cu privire la viitor în rândul gospodăriilor, care preferă să păstreze banii gheaţă în pofida inflaţiei, o extindere a economiei gri, precum şi deteriorarea respectării obligaţiilor fiscale”, susţine Alexander Isakov, economist specializat pe Rusia la Bloomberg.

Vladimir Putin a promis cheltuieli nelimitate pentru efortul de război, în timp ce guvernul de la Moscova a secretizat o parte fără precedent a cheltuielilor statului. Responsabil cu supravegherea sistemului de circulaţie a numerarului este viceguvernatorul Băncii Rusiei, Sergey Belov, fost ofiţer în cadrul armatei, care se ocupă şi de instituţiile speciale care direcţionează banii de la bugetul de stat spre trupele de pe front.

Cererea de numerar are legătură cu operaţiunea specială

Banii alocaţi pentru militari sunt un motiv major pentru care numerarul a devenit mijlocul preferat de plată, potrivit unor oficiali ruşi care sunt de părere că evaziunea fiscală este puţin probabil să joace un rol important. Spre deosebire de situaţia din anii '90, când angajatorii plăteau salarii în numerar pentru a ocoli taxele, acum mentalitatea este diferită, spune Oleg Vyugin, fost oficial de la banca centrală şi Ministerul rus al Finanţelor.

„Taxele au rămas la acelaşi nivel, care este acceptabil pentru oameni şi companii”, a spus Vyugin. Ceeea ce s-a schimbat „este că acum există o nouă sursă de cerere de numerar, care are legătură cu operaţiunea militară specială”, a mai spus Vyugin, utilizând expresia preferată a Kremlinului pentru războiul din Ucraina.

Ruşii au scos sume record din bănci în luna februarie 2022, când a demarat invazia din Ucraina. Însă, această frenezie s-a dovedit una de scurtă durată, pe măsură ce Banca Rusiei a atras fonduri înapoi în sistemul financiar prin majorarea în regim de urgenţă a dobânzii de referinţă, care a ajutat la restabilirea încrederii.

Bani trimiși cu camionul

De data aceasta, dinamica este complet diferită. Numerarul în circulaţie a crescut timp de 10 luni consecutive, ajungând la 1.400 de miliarde de ruble, peste vârful atins în luna martie 2022, potrivit datelor băncii centrale. Acest calendar coincide cu asaltul condus de Wagner asupra oraşului Bahmut din estul Ucrainei, cea mai lungă şi mai sângeroasă bătălie de până acum.

Înfiinţat de Evgheni Prigojin în luna mai 2014, grupul privat de mercenari Wagner are un statut juridic neclar în Rusia. În condiţiile în care Wagner nu este rezident fiscal în Rusia, grupul şi-a derulat întotdeauna afacerile în numerar, chiar dacă a primit finanţare de la bugetul statului rus, potrivit lui Marat Gabidullin, care a lucrat cu Prigojin timp de patru ani, până în 2019.

Contractele sunt semnate cu o altă companie deţinută de Prigojin, iar banii gheaţă sunt livraţi de câteva ori pe lună, prin intermediul unui vehicul, la o bază Wagner din sudul Rusiei, a dezvăluit Gabidullin, care acum trăieşte în Franţa.

„Toate plăţile, bonusurile, cheltuieile cu înmormântarea şi altele au fost făcute întotdeauna în bani gheaţă, în plicuri, atât atunci, cât şi acum”, a spus Gabidullin.

Această economie pe bază de numerar este emblematică pentru schimbările din Rusia, ale cărei bănci erau, înainte de război, în avangarda Europei în furnizarea de servicii digitale. Acum mari părţi ale economiei trebuie să opereze pe ascuns.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri