Un politician rus va fi judecat pentru discreditarea armatei, după ce a urmărit discursul lui Putin cu spaghete pe urechi

Data actualizării: Data publicării:
Un politician rus a ascultat discursul lui Putin cu spaghete pe urechi
Un politician rus va fi judecat pentru discreditarea armatei, după ce a ascultat discursul lui Putin cu spaghete pe urechi. Foto: Telegram

Un politician regional rus va apărea săptămâna viitoare în fața instanței pentru a răspunde acuzațiilor că a discreditat forțele armate ale țării prin publicarea unei înregistrări video în care apare ascultând discursul președintelui Vladimir Putin despre starea națiunii cu spaghete pe urechi, informează Reuters.

Înregistrarea video făcea referire la proverbul rusesc potrivit căruia, atunci când cineva își agață tăiței pe urechi, acea persoană a fost mințită sau păcălită.

Mihail Abdalkin, deputat al Partidului Comunist în parlamentul regional din Samara, a scris pe rețelele sociale că tribunalul din Novokuybyșev va dezbate cazul său pe 7 martie. Partidul acestuia îl mustrase deja anterior. „Vom lupta pentru a ne dovedi nevinovăția”, a adăugat Abdalkin.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

De la invadarea Ucrainei în februarie 2022, autoritățile ruse au intensificat măsurile de reprimare a disidenței publice, stabilind amenzi și pedepse cu închisoarea pentru discreditarea forțelor armate prin exprimarea unor opinii negative.

Discursul lui Putin din data de 21 februarie, care a durat aproape două ore, nu a inclus niciun anunț politic major, în afară de suspendarea participării Rusiei la cel mai recent acord pentru controlul armelor nucleare pe care îl încheiase cu SUA. 

Abdalkin și-a postat videoclipul la scurt timp după discurs pe „V Kontakte”, echivalentul rusesc al Facebook, și a adăugat un mesaj în care spunea că a fost rugat să urmărească discursul de către vicepreședintele parlamentului din Samara.

„Îl susțin în totalitate, sunt total de acord, o mare performanță”, a adăugat el. „Nu am mai auzit așa ceva în ultimii 23 de ani. Plăcut surprins”.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...