Un reactor nuclear din sudul Rusiei a fost oprit din cauza unei scurgeri de abur

Data publicării:
Un reactor nuclear din sudul Rusiei a fost oprit temporar.
Un reactor nuclear din sudul Rusiei a fost oprit temporar. Foto: Profimedia Images

Un reactor nuclear din sudul Rusiei a fost oprit temporar după detectarea unor scurgeri de vapori care nu au generat creşterea radioactivităţii. Potrivit autorităţilor ruse, incidentul nu prezintă riscuri și va fi soluționat în decurs de două zile. 

Potrivit Rosenergoatom, filială a agenţiei naţionale ruse Rosatom, reactorul numărul doi dintre cele patru câte numără această centrală situată lângă Rostov-pe-Don, oraş important din sudul Rusiei, a trebuit oprit pentru reparaţii, după o scurgere detectată miercuri, la orele 21:54 GMT, relatează AFP. Această scurgere a fost cauzată de un defect de sudură de 18 milimetri la o conductă ce transporta apă non-radioactivă spre generatorul de abur al reactorului, potrivit aceleiaşi surse.

"Exista o mică scurgere de abur", a declarat Andrei Timonov, purtătorul de cuvânt al Rosenergoatom. El a afirmat că incidentul nu constituie un pericol şi că "totul va fi reparat în două zile", după ce conducta se va răci.

Potrivit Rosenergoatom, nivelurile de radiaţii de lângă centrală sunt "conforme nivelurilor normale".

Rusia este unul dintre principalii producători de energie nucleară din lume. Rosatom operează 38 de reactoare, construite în principal în timpul perioadei sovietice, în 11 centrale de pe întreg teritoriul rus.

Moscova se poziţionează ca un exportator-cheie de servicii legate de energia nucleară, iar Rosatom lucrează inclusiv la proiecte în India şi în Egipt, mai scrie sursa citată de Agerpres. Uniunea Sovietică a fost în 1986 scena celei mai grave catastrofe nucleare din lume, după ce a explodat reactorul numărul patru de la Cernobîl, astăzi în Ucraina. Precipitaţiile radioactive au contaminat atunci o bună parte din Europa.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri