Rușii s-au retras din Herson, dar spun că regiunea încă le aparține și "nu poate exista nicio schimbare"

Data publicării:
Russia Ukraine Military Operation Defence Minister
Șoigu și Surovikin decid retragerea rușilor din Herson. Foto: Profimedia Images

Kremlinul a anunţat vineri că va continua să considere întreaga regiune ucraineană Herson şi oraşul cu acelaşi nume drept parte a Rusiei, în pofida retragerii armatei ruse din această zonă pe care Moscova a anexat-o ilegal în septembrie, transmit agenţiile internaţionale de ştiri.

Regiunea Herson "este parte a Federaţiei Ruse", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. "Nu poate exista nicio schimbare", a adăugat Peskov, insistând că statutul regiunii este "definit şi stabilit".

În primul comentariu public al Kremlinului de la anunţul făcut miercuri de ministrul apărării rus Serghei Şoigu privind retragerea forţelor ruse din Herson, Peskov a subliniat că decizia a fost luată de Ministerul Apărării rus şi că "nu mai are nimic de adăugat", scrie Agerpres.

"A fost o decizie a ministrului apărării, vă recomand să întrebaţi la Ministerul Apărării", a insistat Peskov, atunci când a fost invitat de un jurnalist să comenteze retragerea rusă din Herson, notează EFE.

Întrebat dacă nu cumva Kremlinul regretă acum ceremonia triumfalistă pe care a organizat-o la Moscova, la 30 septembrie, când a anunţat anexarea Hersonului şi a altor trei regiuni ucrainene, Peskov a răspuns laconic: "Nu". El a reiterat că "operaţiunea militară specială" din Ucraina continuă şi va continua până când îşi va îndeplini obiectivele.

În acest context, TASS a transmis că Ministerul Apărării rus a anunţat vineri că a încheiat retragerea trupelor de pe malul de vest al fluviului Nipru din regiunea ucraineană Herson.

Rusia a anexat Hersonul şi alte trei regiuni ucrainene după organizarea unor aşa-zise referendumuri în septembrie - "voturi" denunţate de Kiev şi de guvernele occidentale drept ilegale şi desfăşurate sub coerciţie.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Bărbatul care și-a transformat tatăl mort într-un chatbot. Cum a ajuns clonarea digitală a decedaților o...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...