Șeful CIA, William J. Burns, a avertizat „într-o manieră confidenţială” serviciile de informaţii ale Rusiei că „vor suporta consecinţele” de rigoare dacă se află în spatele incidentelor misterioase de sănătate cunoscute drept „sindromul Havana”, care afectează diplomaţi şi spioni americani din întreaga lume. Kremlinul a negat orice legătură a Moscovei cu acest sindrom.
Potrivit unui articol publicat joi de The Washington Post, care citează surse diplomatice la curent cu cazul, dar care au dorit să rămână anonime, avertismentul a fost transmis în timpul vizitei pe care Burns a efectuat-o la Moscova la începutul acestei luni, relatează EFE, citată de Agerpres.
Directorul CIA le-a transmis acest mesaj reprezentanţilor Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) şi Serviciului de Informaţii Externe rus (SVR).
Conform Washington Post, Burns le-ar fi spus oficialilor ruși că a provoca angajaţilor americani şi rudelor acestora daune cerebrale grave şi alte probleme de sănătate depăşeşte limitele unui comportament acceptabil pentru „un serviciu de informaţii profesional”.
Avertismentul, scrie The Washington Post, nu a luat forma unei acuzaţii oficiale, dar a sugerat că Statele Unite ar putea suspecta o implicare a serviciilor secrete ale Rusiei în aceste fenomene.
Nici CIA, nici ambasada rusă la Washington nu au dorit să facă comentarii pe această temă, potrivit cotidianului american.
„Respingem ferm orice insinuare, supoziţie sau declaraţie cu privire la presupusa participare a părţii ruse în aceste cazuri. Nu avem nimic de-a face cu asta”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa de presă zilnică.
„Cât despre conţinutul conversaţiilor lui Burns cu colegii săi din serviciile speciale, nu am nimic de comentat, aceasta nu este informaţie publică”, a adăugat Peskov.
Peste 200 de diplomaţi americani şi rudele lor în diferite ţări au suferit simptome ce poartă denumirea de „sindromul Havana”. Originea şi vinovatul de aceste atacuri misterioase nu sunt cunoscute deocamdată, deşi unii experţi susţin că ar fi putut fi folosită energie de radiofrecvenţă.
În afară de Cuba, unde au fost detectate primele cazuri în 2016 şi 2017, incidente similare s-au produs în China, Austria, Germania şi chiar la Washington.
Fostul preşedinte american Donald Trump a acuzat în 2017 guvernul Cubei că este responsabil de ceea ce autorităţile americane au calificat la acea vreme drept „atacuri acustice sau sonice”. Cu toate acestea, un raport intern dat publicităţii la începutul acestui an a dezvăluit că Trump a acuzat Havana fără a deţine probe.
Editor : M.B.