Serviciile secrete occidentale l-ar putea elimina pe Putin „după modelul Bin Laden”, spune un fost vicepremier rus

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir-Putin
Președintele rus Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Singura șansă ca președintele rus Vladimir Putin să fie „eliminat” este ca serviciile speciale occidentale să își asume o operațiune similară cu cea prin care a fost eliminat teroristul Osama bin Laden, a declarat fostul vicepremier al Rusiei, Alfred Koh.

Koh, care trăiește în exil, în Germania, de teama persecuțiilor actualului regim, afirmă că liderul de la Kremlin și-a construit guvernul timp de 22 de ani după principiul „dezbină și stăpânește”, iar „diferitele grupuri din jurul lui Vladimir Putin nu se înțeleg prea bine, ceea ce îi permite să echilibreze balanța”.

Potrivit fostului om de afaceri, care a acordat un interviu pentru RBC Ucraina, există „războaie de tranșee” constante între FSB (Serviciul rus de securitate) – SZR (Serviciul de Informații Externe), pe de o parte, și GRU (Direcția Principală de Informații din armată), pe de altă parte. De asemenea, susține Koh, Rosgvardia (Garda Națională) reprezintă „un clan separat”.

Criticile liderului cecen Ramzan Kadîrov și ale lui Evgheni Prigojin, finanțatorul și fondatorul grupării paramilitare Wagner, la adresa Ministerului Apărării „au apărut acum și sunt o dovadă vie a acestor dispute”.

„Este greu de crezut că oamenii de la vârf, despre care există documente compromițătoare și interceptări telefonice, vor ajunge la o înțelegere ca să-l răstoarne pe Putin. Mai degrabă se vor alinia lângă biroul lui pentru a se da în vileag unul pe celălalt”, susține Koh.

Koh nu crede că Putin va fi înlăturat de la putere printr-o revoluție. „Nu există lideri în Rusia care ar putea conduce acest proces”, spune acesta. „Judecând după scăderea lentă a sprijinului pentru război, nu există o schimbare radicală în atitudinea oamenilor”.

Potrivit lui Koh, „un scenariu mai probabil este acela ca serviciile speciale occidentale să își asume sarcina de a-l elimina pe Putin, organizând o operațiune specială de genul celei în care a fost ucis teroristul Osama Bin Laden, în 2011, sau generalul iranian Qasem Suleimani, în 2020. Această opțiune poate fi benefică nu numai pentru Occident, ci și pentru Moscova”.

 

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Hailey Bieber a postat noi imagini cu burtica de gravida. Vezi ce pofte are vedeta in sarcina: “Nu ma...