Trei români, răniți în explozia de la Bologna. Cum a reușit unul dintre ei să își salveze viața în ultima clipă

Data actualizării: Data publicării:
explozie

Explozia unei cisterne pe autostrada din Bologna a făcut multiple victime. O persoană a decedat, iar alte zeci sunt rănite, după accidentul în care a fost implicată cisterna plină cu combustibili, care a explodat apoi.

ACTUALIZARE 16.44. Potrivit ultimelor date obținute de Consulatul General al României la Bologna de la autoritățile italiene, printre persoanele rănite au fost identificați alți doi cetățeni români. Unul dintre aceștia a fost externat deja, iar cel de-al doilea se află în continuare internat într-o unitate medicală, pentru îngrijiri de specialitate, starea sa de sănătate fiind stabilă.


Potrivit informațiilor preliminare furnizate de către autoritățile italiene și confirmate ulterior de către personalul consular, șoferul unui TIR staționat în coloana de autovehicule lovită de autocisternă este cetățean român rezident în Italia, transmite corespondentul Digi24 Sergiu Balaban. 

Acesta a reușit să se salveze părăsind rapid cabina autocamionului pe care îl conducea, astfel încât nu a suferit decât leziuni superficiale. După primirea îngrijirilor medicale necesare, cetățeanul român a fost externat din spitalul unde fusese transportat, rămânând în contact cu reprezentanții oficiului consular.

Până la momentul actual, autoritățile italiene nu au notificat consulatului alte cazuri de cetățeni români afectați de explozia provocată în urma accidentului, iar la nivelul oficiului consular nu s-au înregistrat solicitări de asistență consulară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...