Statele Unite nu exclud acţiuni militare împotriva Teheranului. „Totul este pe masă”

Data publicării:
Antony Blinken cu mâna la bărbie
Antony Blinken, șeful diplomației americane. Foto: Profimedia Images

Secretarul de stat Antony Blinken a declarat duminică că executivul american nu exclude acţiunile militare pentru a opri Iranul să se doteze cu arme nucleare.

Într-un interviu pentru canalul de televiziune Al Arabiya în cadrul turneului său în Orientul Mijlociu, Antony Blinken a declarat că „totul este pe masă”. A adăugat însă că diplomaţia este calea preferată. Iranul a avut şansa de a reveni la acordul nuclear internaţional, dar a respins-o, a spus şeful diplomaţiei americane în interviu.

Nici preşedintele american Joe Biden nu a exclus un atac ca ultimă soluţie în vara anului trecut, aminteşte dpa, potrivit Agerpres.

Negocierile vizând relansarea acordului nuclear de la Viena din 2015 dintre Iran şi Occident sunt de luni bune în impas. Potrivit diplomaţilor, Teheranul a blocat un acord cu puţin timp înainte ca acesta să fie încheiat.

Reprimarea brutală a protestelor recente din Iran a zdruncinat, de asemenea, încrederea în negocieri. Uniunea Europeană a condamnat acţiunile aparatului de securitate al Iranului şi a impus noi sancţiuni dure.

După ce fostul preşedinte Donald Trump a retras Statele Unite din acordul nuclear cu Iranul în 2018, Teheranul a încetat să respecte restricţiile convenite în acord şi a refuzat accesul inspectorilor AIEA.

Iranul îmbogăţeşte în prezent uraniul la un nivel de puritate de 60%. Potrivit datelor AIEA, acesta este un procentaj care nu este în mod semnificativ sub nivelul de 90%, necesar pentru armele nucleare. Regimul de la Teheran pretinde că foloseşte programul nuclear doar în scopuri civile.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita