Rusiei „nu-i pasă” că lumea suferă de foamete, a denunţat marţi cu virulenţă purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, făcând referire la decizia Moscovei de a-şi suspenda participarea la acordul privind exporturile de cereale ucrainene, relatează AFP.
„Orice decizie a Moscovei împotriva acordului este în esenţă un fel de a spune că nu-i pasă. Moscovei nu-i pasă că lumea poate suferi de foamete. Moscovei nu-i pasă că oamenii suferă de foamete”, a repetat de mai multe ori Ned Price în faţa jurnaliştilor, denunţând acţiunile Rusiei, care în opinia sa agravează criza alimentară mondială.
Conform Agerpres, oficialul american şi-a exprimat îngrijorarea în special în legătură cu creşterea preţurilor la alimente în întreaga lume, deja constatată din cauza incertitudinii din jurul acordului.
Afirmaţiile sale survin în contextul în care Centrul Comun de Coordonare (JCC), însărcinat cu acordul internaţional privind exporturile de cereale ucrainene în Marea Neagră, a anunţat marţi seară suspendarea tuturor deplasărilor de nave de marfă începând de miercuri.
Acest acord, suspendat sâmbătă de Rusia ca ripostă la atacurile care au vizat flota sa din Marea Neagră, a fost semnat la Istanbul la 19 iulie pentru patru luni şi are ca scop prevenirea unei grave crize alimentare, în special în Africa.
El a permis exportul a aproape zece milioane de tone de cereale ucrainene, blocate în porturile Ucrainei de la începutul conflictului la 24 februarie.
Tot marți, Vladimir Putin i-a spus omologului său turc Recep Tayyip Erdogan că dorește „garanții reale” de la Kiev și că nu va lua în considerare reluarea acordului privind exportul de cereale ucrainene pe Marea Neagră decât după finalizarea anchetei privind atacurile cu drone asupra portului Sevastopol din Peninsula Crimeea, a notat publicația The Moscow Times.
Rusia a acuzat sâmbătă Ucraina că a folosit coridorul de transport maritim sigur pentru un atac cu drone asupra navelor rusești din Crimeea și imediat după aceste acuzații și-a suspendat participarea la acord. Ucraina a reacționat, precizând că Rusia folosește un „pretext fals” pentru a se retrage din acord.
La rândul său, Recep Erdogan i-a spus lui Vladimir Putin că se simte „încrezător” că problema exporturilor de cereale din Ucraina ar putea fi rezolvată și a subliniat că o cale de ieșire din criza cerealelor ar putea fi găsită dacă se adoptă „o abordare constructivă”, sugerând chiar că problema ar putea face Rusia și Ucraina să revină la masa negocierilor.
Citește și: Cele două condiții pe care Rusia le impune Occidentului pentru a pune capăt războiului din Ucraina
Editor : Marco Badea