SUA: Sancțiunile majore împotriva Rusiei au fost aplicate. Important este să fie puse în practică

Data publicării:
Jake Sullivan, consilierul pentru securitatea naţională al lui Joe Biden.
Jake Sullivan, consilierul pentru securitatea naţională al lui Joe Biden. Foto: Profimedia Images

SUA consideră că "sancţiunile majore" împotriva Rusiei au fost de acum luate, concentrându-se asupra punerii lor în practică, în special asupra luptei împotriva oricărei tentative de "eschivare" a lor, a asigurat joi un înalt consilier al preşedintelui american Joe Biden, citat de AFP.

"Considerăm am adoptat sancţiunile majore, dar atenţia noastră în următoarele zile se va concentra asupra eludării acestora", adică asupra riscului ca Rusia să ocolească măsurile impuse de SUA, a spus consilierul pentru securitatea naţională Jake Sullivan la un colocviu.

"Vom avea anunţuri în următoarele două săptămâni prin care vom identifica ţinte care încearcă să permită această eludare atât în Rusia, cât şi în afara ei", a mai declarat acesta.

"Bineînţeles, există problema energiei în Europa şi aceasta este o convorbire în curs" între ţările occidentale, a adăugat Sullivan, referindu-se la achiziţia de hidrocarburi ruseşti pe care europenii nu au întrerupt-o şi care alimentează bugetul Rusiei, transmite Agerpres.

Consilierul pentru securitatea naţională a asigurat, de altfel, în legătură cu averile oligarhilor ruşi îngheţate în urma sancţiunilor, spre exemplu iahturile şi activele financiare, că "obiectivul nostru nu este să le restituim" proprietarilor lor la sfârşitul conflictului.

"Obiectivul nostru este să le utilizăm în cel mai bun mod", a declarat Sullivan, adăugând că "există mijloace pe care noi le avem deja şi altele pe care le-am putea dezvolta şi ne gândim în mod intens la ele".

Unii congresmeni americani au cerut deja să fie vândute sau lichidate activele ruseşti vizate de sancţiuni pentru a finanţa reconstrucţia Ucrainei de după război.

Statele Unite au anunţat săptămâna trecută noi sancţiuni împotriva Rusiei, în coordonare cu Grupul G7 şi cu Uniunea Europeană. Acestea vizează sectorul bancar rus, mai mulți oficiali şi fiicele preşedintelui Vladimir Putin.

Statele Unite, împreună cu Grupul G7 şi cu Uniunea Europeană, vor continua să impună costuri economice severe şi imediate asupra regimului Putin, din cauza atrocităţilor din Ucraina, inclusiv din Bucha. Vom face documentare şi vom transmite informaţii despre aceste atrocităţi şi vom folosi toate mecanismele adecvate pentru a-i trage la răspundere pe cei responsabili”, a arătat Casa Albă într-un comunicat.

Administrația Biden anunță „măsuri economice devastatoare, pentru interzicerea noilor investiţii în Rusia şi pentru a impune cele mai severe sancţiuni financiare asupra celei mai mari bănci din Rusia şi a numeroase companii de stat esenţiale, a oficialilor guvernamentali din Rusia şi asupra membrilor familiilor acestora.

Aceste sancţiuni financiare masive intervin după acţiunile noastre de la începutul acestei săptămâni de eliminare din sistemul achitării datoriilor a fondurilor ruse blocate în Statele Unite. Este important de precizat că aceste măsuri sunt concepute pentru a se intensifica în mod reciproc şi a genera un impact care se intensifică în timp”, Se mai arată în comunicat.

Citește și: Analiză Reuters. Dificultățile cu care se confruntă țările UE în încercarea de a îngheța averile oligarhilor ruși sancționați

Statele Unite şi peste 30 de aliaţi şi parteneri din întreaga lume au aplicat restricţii economice ample, cu cel mai mare impact şi cea mai mare coordonare din istorie. Experţii preconizează că PIB-ul Rusiei va scădea cu 15% anul acesta, anulând creşterea economică din ultimii 15 ani. Inflaţia a depăşit deja 15%, iar proiecţiile indică o accelerare. Peste 600 de companii private au părăsit deja piaţa rusă, subliniază Casa Albă.

Noile sancţiuni anunţate de Washington vizează cea mai mare instituţie financiară din Rusia, Sberbank, precum şi cea mai mare bancă privată, Alfa Bank. Preşedintele Joe Biden va emite o nouă ordonanţă executivă prin care va interzice orice nouă investiţie americană în Rusia. De asemenea, vor fi blocate acţiunile principalelor companii ruse de stat.

Citește și: Problemele cu care se confruntă țările care au confiscat iahturile oligarhilor ruși. Costurile cresc, dar nu se știe cine le plătește

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri