SUA vor da Turciei și Siriei un ajutor de 85 de milioane de dolari și îi cer lui Bashar al-Assad să permită intrarea ajutoarelor

Data actualizării: Data publicării:
soldati americani incarca ajutor pentru siria in avion
SUA vor ajuta Turcia și Siria cu 85 de milioane de dolari. FOTO: Profimedia Images

Statele Unite vor oferi Turciei și Siriei un ajutor în valoare de 85 de milioane de dolari, după cutremurul de luni, a anunţat joi Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID).

USAID a subliniat într-un comunicat că finanţarea va fi plătită unor parteneri de pe teren "pentru a oferi asistenţă de urgenţă necesară la milioane de oameni", în special alimente şi îngrijire medicală. Ajutorul ar urma, de asemenea, să ajute la aprovizionarea cu apă potabilă şi să prevină răspândirea bolilor, a informat agenţia.

Anunţul vine după o discuţie telefonică în cursul zilei între şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, şi omologul său turc, Mevlut Cavusoglu, pentru a analiza nevoile acestui aliat, membru al NATO.

Statele Unite au trimis deja echipe de salvare în Turcia şi au dat ciocane pneumatice, generatoare de energie, sisteme de purificare a apei şi elicoptere, potrivit unor responsabili, scrie Agerpres.

USAID a precizat că echipele de salvare îşi concentrează eforturile asupra oraşului Adiyaman, lovit grav de cutremur, căutând supravieţuitori cu ajutorul câinilor câini, camerelor video şi dispozitivelor de ascultare.

Din cauza avarierii drumurilor şi podurilor, Pentagonul a trimis elicoptere Black Hawk şi Chinook pentru a transfera provizii, a adăugat USAID.

Ajutorul în Siria trece prin parteneri locali, Statele Unite refuzând orice contact cu preşedintele sirian Bashar al-Assad, din cauza reprimării de către acesta a mişcării populare împotriva regimului, care a degenerat în război civil.

Un convoi de prim ajutor a intrat joi în zonele rebele din nord-vestul Siriei, pentru prima dată de la dezastru.

Înainte de cutremur, aproape tot ajutorul umanitar crucial pentru peste 4 milioane de persoane trăind în zonele rebele din nord-vestul Siriei era transportat din Turcia prin punctul de trecere a frontierei Bab al-Hawa. Datorită unui mecanism transfrontalier creat în 2014 printr-o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU şi contestat de Damasc şi Moscova, aliat apropiat al lui Bashar al-Assad, care denunţă o încălcare a suveranităţii Siriei.

"Îndemnăm regimul (lui Bashar al-Assad) să permită imediat intrarea ajutoarelor la toate punctele de trecere a frontierei şi să permită accesul organizaţiilor umanitare la toţi sirienii care au nevoie, fără excepţii", a declarat purtătorul de cuvânt Ned Price. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...