Sari la conținut

15 ani de la cel mai grav atac asupra Americii

Se împlinesc 15 ani astăzi de la atentatele din Statele Unite, comise de Al-Qaida la New York şi Washington. Aproape trei mii de oameni, printre care patru români, au murit când teroriştii au deturnat mai multe avioane şi le-au făcut să cadă pe două simboluri americane: Turnurile Gemene şi Pentagonul. La trei săptămâni după atacuri începea războiul Occidentului împotriva terorismului, un război care continuă şi astazi.

Ora 8.46. Un avion de pasageri loveşte turnul nordic al World Trade Center din New York. Momentul a fost surprins de cameramanul unei televiziuni care realiza un reportaj. Aparatul de zbor, un Boeing 767, decolase din Boston şi urma să aterizeze în Los Angeles. La bord erau 11 membri ai echipajului şi 81 de pasageri, dintre cinci s-au dovedit a fi terorişti.

În acel moment, preşedintele George W. Bush, învestit în funcţie cu opt luni în urmă, era la o şcoală din oraşul Sarasota, statul Florida, unde asista la o lecţie. Vizita a început la ora 9:00, când primul atac deja avusese loc.

Ora 9 şi 3 minute. Scenariul se repetă. Un alt Boeing 767, care zbura tot de la Boston la Los Angeles, loveşte al doilea turn. Cinci din cei 56 de pasageri de la bord erau terorişti. George W. Bush e informat de consilierul său despre al doilea atac, dar decide să rămână la lecţie. O lipsă de reacţie care i-a atras ulterior numeroase critici.

Între timp, la New York domnea haosul. Zeci de oameni, rămaşi captivi în World Trade Center au sărit în gol, unii de la peste o sută de metri înălţime, ca să evite o moarte lentă, prin sufocare cu fum.

La aproape o oră de la primul atac, Administraţia Aviaţiei Civile interzice toate zborurile în spaţiul aerian al Statelor Unite, pentru prima dată în istoria ţării.

Ora 9.37. Un al treilea avion, un Boeing 757, deturnat tot de cinci terorişti, se loveşte de Pentagon. La bord erau 58 de pasageri şi şase membri ai echipajului.

Ora 9.59. Turnul sudic al World Trade Center se prăbuşeşte cu un zgomot puternic, într-un nor gros de fum. În cădere, turnul distruge o altă clădire a complexului.

Ora 10 şi 3 minute. Al patrulea şi ultimul avion deturnat, zborul 93, pe ruta Newark-San Francisco, cade pe un câmp din statul Pennsylvania. Cei patru terorişti de la bord aveau misiunea să prăbuşească avionul peste sediul Congresului Statelor Unite. Planul a fost însă dejucat de cei 37 de pasageri aflaţi la bord.

Ora 10.28. Turnul nordic, primul lovit în atacuri, se prăbuşeşte, după ce a fost în flăcări timp de aproape două ore. Străzile din New York arată ca într-un film de groază. Un nor gros de praf acopera totul în jur - oameni, clădiri şi maşini. Pompierii şi poliţiştii care şi-au riscat vieţile pentru a-i salva pe cei prinşi sub dărâmături sunt eroii zilei de 11 septembrie 2001. Mulţi oameni în uniformă aveau să moară în următoarele luni şi chiar ani, din cauza fumului şi prafului inhalate în timpul operaţiunilor de salvare.

Seara, preşedintele George W. Bush se adresează naţiunii şi anunţă începutul războiului împotriva terorismului internaţional. Unul dintre apropiaţii fostului lider de la Casa Albă îşi aminteşte că a notat pe şase pagini reacţiile preşedintelui, după atentate.

Ari Fleischer, fost secretar de presă al Casei Albe: „'Suntem în război'. Fiind alături de Comandatul suprem când el a spus: 'Suntem în război', şi el îi spune vicepreşedintelui, îi spune secretarului Apărării, şi ştii ce va face America în continuare. Asta îţi trimite un fior pe şira spinării.”

Printre cei aproape trei mii de oameni şi-au pierdut viaţa în atentatele de la 11 septembrie sunt şi patru români, stabiliţi de mai mulţi ani în Statele Unite. Este vorba de soţii Alexandru şi Corina Stan, de 34 şi 31 de ani, de Joshua Poptean, 37 de ani, şi Eugen Lazăr, 27 de ani. Toţi lucrau în turnurile World Trade Center.

Amploarea atentatelor din Statele Unite a dus şi la apariţia unor teorii ale consipiraţiei. Imediat după atentate şi la câţiva ani după s-a vehiculat varianta potrivit căreia Turnurile Gemene au fost doborâte în urma unor explozii controlate, iar sediul Pentagonului a fost lovit de o rachetă, şi nu de un avion. Totuşi, varianta unanim recunoscută este că pe 11 septembrie 2001 a fost o serie de atentate teroriste organizate de gruparea Al-Qaida.