Sari la conținut

Houston: 350 de aligatori, în pericol să iasă pe străzile inundate

Inundațiile cauzate de uraganul Harvey din Texas au generat temeri că aligatorii crescuți în captivitate ar putea evada și ajunge în zonele locuite, scrie Agerpres.

Epic Flooding Inundates Houston After Hurricane Harvey

Foto: Gulliver/GettyImages

Gardurile de la Gator Country, un parc dedicat animalelor din nord-estul Houstonului, au fost aproape total scufundate sub ape, ele fiind singurul obstacol care împiedică evadarea a 350 de aligatori.

„Apa mai are mai puțin de 30 de centimetri până să acopere gardurile. Nu știm ce să facem”, a declarat luni proprietarul acestui parc, Gary Saurage, pentru postul local de televiziune KFDM.

Aligatorii din acest parc trăiesc în condiții de semilibertate, cu excepția celor mai mari exemplare — "Big Al" și "Big Tex" — care sunt ținuți în incinte, a adăugat el.

Alte animale periculoase din parc, cum ar fi șerpii veninoși sau crocodilii, au fost scoase din zonele unde puteau fi văzute de către public și plasate în incinte.

Locuitorii din zonă, deja grav afectată de uragan, se tem însă că aligatorii vor părăsi parcul și vor apărea pe străzile inundate.

„Este de înțeles că o astfel de situație îngrijorează oamenii”, a declarat într-un interviu pentru Houston Chronicle, John Warren, un specialist în aligatori, angajat al Departamentului pentru parcuri și natură din Texas.

Expertul a ținut însă să liniștească rezidenții explicând că, probabil, reptilele nu se vor îndepărta de sursa lor de hrană, parcul de animale, situat la 24 de kilometri de cea mai apropiată localitate.