Sari la conținut

Declarațiile anti-musulmani ale lui Trump, șterse de pe site-ul de campanie

Declarațiile lui Donald Trump din data de 7 decembrie 2015 cu privire  la interzicerea intrării musulmanilor în Statele Unite, au dispărut de pe site-ul de campanie al republicanului. Pagina pe care apărea această declarație a fost ștearsă în noaptea de marți spre miercuri, când milioane de americani își alegeau viitorul președinte, potrivit News.ro.

donald trump fb

Foto: Gulliver/ Getty Images

Pagina respectivă conduce în prezent către cea în care miliardarul newyorkez îşi îndeamnă alegătorii să facă donaţii.

Pagina era încă accesibilă în dimineaţa alegerilor, pe 8 noiembrie, potrivit unor capturi de ecran. Este imposibil să se stabilească momentul în care pagina a fost ştearsă de pe site, scrie ziarul britanic.

Echipa de campanie a lui Trump nu a putut fi contactată, conform The Independent. 

Aceasta nu este prima dată când echipa lui Trump a făcut curăţenie pe site-urile miliardarului.

În urma unor speculaţii potrivit cărora Melania Trump nu şi-a finalizat studiile superioare, pagina cu biografia ei a fost ştearsă, iar linkul redirecţionează către informaţii despre terenurile de golf ale magnatului în domeniul imobiliar.

Donald Trump a fost ales marţi, 8 noiembrie, al 45-lea preşedinte al Statelor Unite cu votul a 279 de mari electori.

Trump a declanşat un val de proteste după ce a îndemnat, la scurt timp după atacurile teroriste de la Paris, în noiembrie 2015, să se interzică temporar musulmanilor să intre în Statele Unite până când autorităţile care examinează situaţia în domeniul securităţii îşi dau seama ce se întâmplă. Aliaţii săi însă au apărat această propunere, insistând că ea vizează „securitatea" americanilor şi nu reprezintă o discriminare pe bază de religie. Înregistrări video şi discursuri care apără interdicţia se află în continuare pe site-ul de campanie al lui Trump.