Hillary Clinton scrie o carte despre sentimentele şi gândurile în urma pierderii alegerilor

Data actualizării: Data publicării:
Candidates Hillary Clinton And Donald Trump Hold Second Presidential Debate At Washington University
Foto: Gulliver/Getty Images

Hillary Clinton va publica în toamna acestui an un volum de eseuri în care vorbeşte despre sentimentele şi gândurile sale în urma pierderii alegerilor prezidenţiale din Statele Unite, informează BBC, potrivit News.ro.

Candidates Hillary Clinton And Donald Trump Hold Second Presidential Debate At Washington University
Foto: Gulliver/Getty Images

Fosta candidată a Partidului Democrat la preşedinţia americană va lansa această carte pe 26 septembrie, au precizat reprezentanţii editurii Simon & Schuster. Termenii financiari ai contractului nu au fost daţi publicităţii.

Reprezentanţii editurii au spus că Hillary Clinton va folosi în această carte unele dintre citatele ei preferate pentru ”a spune poveşti din viaţa ei”.

Democrata Hillary Clinton a pierdut alegerile prezidenţiale în faţa republicanului Donald Trump, deşi a primit un număr mai mare de voturi din partea cetăţenilor americani. 

”Acestea sunt cuvintele după care mă ghidez în viaţă”, a spus Hillary Clinton, fost Secretar de Stat, într-o declaraţie despre această carte.

”Aceste citate m-au ajutat să sărbătoresc în vremurile bune, să râd în vremurile absurde, să perseverez în vremurile grele şi să îmi sporesc aprecierea faţă de toate aspectele pe care viaţa ni le oferă”, a adăugat ea.

”Sper că prin împărtăşirea acestor cuvinte şi a gândurilor mele despre ele, prin intermediul unor eseuri, vor fi considerate ca nişte fraze pline de înţeles de către cititori”, a mai spus Hillary Clinton.

În vârstă de 69 de ani, Hillary Clinton îşi va relua activitatea la Harry Walker Agency, o agenţie de oratori motivaţionali de elită, cu care politiciana democrată a colaborat şi în trecut, înainte de a deveni Secretar de Stat în administraţia preşedintelui Barack Obama în perioada 2009 - 2013. 

Însă discursurile sale pe care le-a susţinut în calitate de orator motivaţional, foarte bine plătite, ce au inclus discursuri la evenimente sponsorizate de Goldman Sachs, au reprezentat un subiect aspru criticat de adversarii ei politici.

Hillary Clinton va susţine un discurs şi luna viitoare de Ziua Internaţională a Femeii, în cadrul unui eveniment coordonat de Vital Voices, o organizaţie finanţată de ea însăşi şi de fostul Secretar de Stat Madeleine Albright în 1997.

Reluarea colaborării sale cu Harry Walker Agency pare să pună capăt speculaţiilor potrivit cărora Hillary Clinton ar fi intenţionat să candideze pentru funcţia de primar al oraşului New York. 

De asemenea, Hillary Clinton va participa la o gală dedicată comunităţii LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transgender) ce va avea loc la New York pe 20 aprilie şi va susţine un discurs la ceremonia de acordare a diplomelor universitare la Wellesley College din New York.

Hillary Clinton a evitat atenţia presei după ce a pierdut alegerile prezidenţiale, însă a fost prezentă la ceremonia de învestitură a rivalului ei Donald Trump, luna trecută, şi a criticat politicile promovate de actualul preşedinte în exerciţiu al Statelor Unite.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri