Sari la conținut

Vaticanul se roagă pentru „iluminarea” lui Donald Trump

Secretarul de stat al Sfântului Scaun, Pietro Parolin, l-a felicitat pe Donald Trump pentru victoria sa în alegerile prezidențiale din Statele Unite, încurajându-l să se implice în asigurarea păcii și bunăstării în lume, relatează agențiile internaționale de presă, citate de Agerpres.

Pope Francis Visits Sweden - Day 1

Foto: Guliver / GettyImages

„Îi dorim numai bine noului președinte și să aibă o guvernare cu adevărat fructuoasă”, a spus cardinalul Pietro Parolin postului de radio al statului papal, citat de Reuters.

„Ne angajăm să ne rugăm ca Dumnezeu să-l ilumineze și să-l sprijine în slujba țării sale, desigur, dar, de asemenea, să fie în slujba bunăstării și păcii în lume. Cred că astăzi toată lumea trebuie să lucreze pentru a schimba situația globală, care este una de sfâșiere profundă și conflict serios”.

La începutul acestui an, papa Francisc a sugerat că Donald Trump nu este „creștin” din cauza poziției sale privind imigrația. Un purtător de cuvânt al său a spus ulterior că acest lucru nu a fost un atac la adresa candidatului Partidului Republican.