Alegeri SUA 2020. Momente cruciale în anul care a schimbat lumea

Data actualizării: Data publicării:
proteste minneapolis
Proteste la Minneapolis Foto: Profimedia

Anul 2020 are toate ingredientele pentru a ocupa câteva pagini bune din cărțile de istorie. Cu atât mai mult pentru americani. Președintele lor a supraviețuit unei proceduri de destituire, abia a treia inițiată în aproape un sfert de mileniu de democrație, țara lor e cea mai greu încercată de pandemie, s-au confruntat cu revolte antirasism și incendii de vegetație de proporții apocaliptice și, în tot acest peisaj tulburat, trebuie să-și aleagă președintele. Câteva dintre momentele care au definit acest an ar putea influența și scrutinul din 3 noiembrie.

Procedură de destituire împotriva președintelui, a treia din istorie

„Cea mai bună parte abia acum urmează”, proclama în 4 februarie 2020 președintele Donald Trump.

Anul 2020 poate fi descris în multe feluri, mai puțin ca unul bun. E drept că la începutul lunii februarie, Donald Trump avea toate motivele să fie optimist. Scăpase de procedura de destituire.

„Am trecut prin infern complet pe nedrept, nu am greșit cu nimic. Nu am făcut nimic greșit. Recunosc că am mai și greșit în viață, nu intenționat, dar am greșit. Dar, iată, acesta e deznodământul”, declara președintele american.

Acuzat de abuz de putere și obstrucționarea Congresului, după ce a încercat să-l șantajeze pe președintele Ucrainei pentru a obține informații compromițătoare despre Joe Biden, Donald Trump a jubilat la Casa Albă. Era o victorie crucială pentru viitorul său politic. O victorie mult prea mare pentru a fi întunecată de veștile că un virus mortal și încă fără leac face deja ravagii.

SUA, țara cel mai greu lovită de pandemie

„Virusul. Se lucrează din greu. Până în aprilie, cel puțin în teorie, când se face mai cald, o să dispară ca prin minune. Sper că-i adevărat”, spunea Donald Trump la 10 februarie.

Nu doar că nu a fost adevărat, dar Statele Unite au ajuns să sufere cel mai mult din cauza pandemiei.

„De astăzi, decretez stare de urgență națională”, anunța Donald Trump la 13 martie. „În consecință, recomandăm tuturor americanilor, inclusiv celor tineri și sănătoși, să opteze, acolo unde este posibil, pentru învățământul de acasă, să evite adunările în grupuri mai mari de 10 persoane, să renunțe la călătoriile neesențiale și să evite să iasă la restaurant sau în baruri sau în spații comune de servire a mesei”, erau sfaturile președintelui.

Criză economică, plus tulburări sociale

Luna aprilie a fost cea mai grea pentru economia americană, de la marea criză din anii 30 ai secolului trecut. S-au pierdut 20 de milioane de locuri de muncă, șomajul a urcat până la 14%. Curând, peste incertitudinea economică s-a așternut tulburarea socială.

„Nu pot să respir!”

„L-ai prins, omule! Măcar lasă-l să respire!”

Moartea lui George Floyd a înspăimântat societatea americană. Furia în fața nedreptății a fost de neoprit.

Mai energizată ca niciodată, mișcarea Black Lives Matter s-a extins în toate orașele americane, apoi în lume. Ar fi putut fi momentul în care Donald Trump să unească societatea americană. În schimb, a amenințat că trimite armata împotriva propriului popor, a transformat pentru câteva zile Casa Albă în fortăreață de teama protestarilor și a golit cu forța străzile din jurul administrației prezidențiale pentru o bizară ședință foto.

Momentul a fost exploatat de contracandidatul său la alegerile prezidențiale, Joe Biden. 

„Nu pot să respir! Nu pot să respir! Acestea au fost ultimele cuvinte ale lui George Floyd, dar nu au murit odată cu el. Încă le auzim... Ele descriu o națiune în care mult prea des culoarea vieții tale îți pune viața în primejdie. Țara tânjește după o bună guvernare. O guvernare care să ne unească, o guvernare care să ne aducă împreună, care să recunoască durerea, suferința profundă a comunităților care îndură un genunchi pe gâtul lor de multă vreme”, declara la 3 iunie Joe Biden.

Natura dezlănțuită

Vara lui 2020 s-a împărțit între pandemie, campanie electorală, proteste și natura dezlănțuită.

Aproape toată coasta de vest a Statelor Unite a fost afectată de incendii de vegetație. Cel puțin 33 de oameni au pierit în infernul care a pus stăpânire pe statele California, Oregon și Washington.

Situația din California a luat proporții apocaliptice. Pentru prima dată în istorie, specialiștii au încadrat dezastrul de acolo la categoria gigaincendiu după ce focul a mistuit peste un milion de acri de teren, adică peste 400 de mii de hectare.

Președintele, infectat cu coronavirus cu o lună înainte de alegeri

„Bună ziua. Probabil m-ați recunoscut deja. Sunt eu, președintele vostru preferat. Mă simt grozav. Mă simt perfect. Eu cred că infectarea (cu coronavirus, n.r.) a fost o binecuvântare de la Dumnezeu. A fost o binecuvântare deghizată”. Sunt cuvintele pe care Donald Trump le spunea la 7 octombrie, după câteva zile de spitalizare.

Cu doar o lună înaintea alegerilor prezidențiale, când, după așa un an, nimic nu mai părea surpinzător, președintele Donald Trump anunța că e bolnav de COVID-19. Cel mai puternic om al lumii, cel mai bine protejat, devenise unul dintre milioane de americani infectați cu coronavirus. A fost internat patru zile la un spital militar, dar s-a grăbit să revină la Casa Albă sub presiunea campaniei electorale. Și-a reluat activitățile deși era încă bolnav. A fost și motivul pentru care a doua dintre cele trei dezbateri electorale a fost anulată. Asta nu l-a împiedicat pe Donald Trump să participe la mitinguri electorale și să pară mai activ ca niciodată.

Rămâne de văzut dacă această strategie și toate evenimentele neașteptate de peste an îi vor asigura un nou mandat de patru ani la Casa Albă.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...