Alertă de securitate la Casa Albă

Data actualizării: Data publicării:
CASA ALBA GETTY IMAGES

O persoană s-a apropiat cu o mașină de un punct de control de la Casa Albă și a anunțat că are la bord o bombă.  Bărbatul a fost arestat, iar pe câteva străzi din jur circulația a fost închisă.

Noul incident intervine după ce săptămâna trecută un individ a reușit să pătrundă în curtea Casei Albe.

CASA ALBA GETTY IMAGES

ACTUALIZARE 7:40 Maşina a fost verificată. Nu a fost confirmată existenţa unui dispozitiv exploziv în maşină, însă măsurile de securitate au fost suplimentate, potrivit News.ro.

Incidentul are loc după ce o persoană a sărit sâmbătă peste un dispozitiv în care se lasă biciclete, situat într-o zonă-tampon din faţa Casei Albe, în timp ce preşedintele Donald Trump se afla în Florida, însă intrusul nu a putut să sară gardul în curte, conform anunţului făcut pe Twitter de Sean Spicer, purtător de cuvânt al Casei Albe, relatează Reuters. Potrivit CNN, doi agenţi din cadrul Secret Service au prins persoana respectivă în locul în care începe o zonă-tampon între gardul principal al Casei Albe şi trotuar.

Secret Service a fost criticat după ce a anunţat vineri că un bărbat a sărit săptămâna trecută gardul Casei Albe şi a umblat prin incintă timp de 16 minute înainte să fie reţinut.

Într-un incident separat, Secret Service a anunţat vineri că s-a furat un laptop din maşina unui agent, la New York, dar că asemenea computere, date de agenţiile de securitate angajaţilor, sunt protejate de mai multe niveluri de securitate şi nu sunt autorizate să conţină informaţii clasificate.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri