Ancheta privind asasinarea activistului Malcolm X ar putea fi redeschisă în urma dezvăluirilor făcute de un fost polițist

Data publicării:
Martin Luther King și Malcolm X vorbesc inaintea unei conferinte de presă, în martie 1964. fotografie alb negru
Martin Luther King și Malcolm X în martie 1964. Foto: Library of Congress

Fiicele activistului afro-american pentru drepturi civile Malcolm X au cerut redeschiderea anchetei privind asasinarea tatălui lor, după apariția unor noi mărturii în spaţiul public care acuză Poliţia din New York şi FBI-ul, relatează AFP, citată de Agerpres.

Contactat duminică de AFP, un purtător de cuvânt al Procurorului din Manhattan a precizat că examinarea dosarului este în curs de desfăşurare.

Într-o conferinţă de presă a fost prezentată o scrisoare redactată de un fost poliţist new-yorkez, în prezent decedat, care acuză Poliţia din New York şi FBI-ul de complicitate la crimă.

Potrivit unui văr al lui, acel poliţist, care era de culoare şi acţiona sub acoperire, s-a apropiat, la cererea superiorilor lui, de anturajul activistului Malcolm X şi a arestat doi dintre bodyguarzii acestuia, cu doar câteva zile înainte de comiterea asasinatului.

Pe 21 februarie 1965, în urmă cu 55 de ani, activistul Malcolm X - al cărui nume real era El-Hajj Malik El-Shabazz - ar fi fost astfel privat de prezenţa celor doi bodyguarzi atunci când s-a prezentat pentru a susţine o alocuţiune la Audubon Ballroom, o sală de spectacole din nordul cartierului Manhattan, unde a fost ucis de gloanţele trase de trei bărbaţi.

Fostul poliţist, care dorea ca mărturia lui să devină publică abia după moartea lui, afirma că Poliţia din New York (NYPD) şi FBI au păstrat secrete anumite aspecte ale dosarului.

În februarie 2020, după difuzarea unui documentar pe Netflix, Who Killed Malcolm X?, procurorul din Manhattan, Cyrus Vance, a cerut echipelor din subordinea lui să examineze acel dosar, pentru a stabili dacă ancheta ar trebui redeschisă.

Contactată duminică de AFP, Poliţia din New York a precizat că a transmis biroului procurorului toate arhivele legate de acest dosar” și că NYPD rămâne dispusă să contribuie la această reexaminare indiferent în ce manieră va fi realizată aceasta.

Contactat de AFP, Biroul FBI din New York nu a dorit să comenteze aceste informaţii.

Orice element care ne permite să cunoaştem mai bine adevărul despre această teribilă tragedie ar trebui să fie examinat cu atenţie, a declarat Ilyasah Shabazz, una dintre cele trei fiice ale lui Malcolm X prezente la acea conferinţă de presă, dintre cele şase pe care activistul le-a avut cu soţia lui, Betty.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...