Sari la conținut

Congresmeni: Noua administrație SUA va avea o relație bună cu România

Un congresmen republican din Statele Unite, Jackie Walorski, dă asigurări că în viitoarea administraţie americană, parteneriatul strategic cu România va creşte în intensitate în domeniile care sunt puncte de interes comun. La rândul său, un alt congresmen republican, Robert Aderholt, un colaborator al președintelui ales Donald Trump, a vorbit despre perspectivele favorabile pe care România le va avea în viitor cu noua Administraţie şi Congresul SUA.

maior jackier walorski

Asigurările au fost date în cursul unor întrevederi cu ambasadorul României la Washington, George Cristian Maior. 

Jackie Walorski este reprezentantă republicană a statului Indiana în Congresul american și face parte din Comitetul pentru forţe armate al Camerei Reprezentanților. Este, totodată, membră în Grupul de prieteni ai României din Congresul SUA.

Jackie Walorski a apreciat relaţia specială de prietenie şi cooperare între Statele Unite şi România, subliniind că în relaţia cu viitoarea Administraţie, Parteneriatul Strategic cu România va creşte în intensitate pe principalele puncte de interes comun. De asemenea, a oferit asigurări în legătură cu creşterea interesului Congresului faţă de ţara noastră şi a punctat rolul special al României în regiune, apreciat şi recunoscut la nivelul legislativului american”, se arată într-un comunicat transmis de Ambasada României la Washington. 

„Totodată, Jackie Walorski a evidenţiat angajamentul Congresului, în general, şi al Comitetului pentru Forţe Armate, în special, pentru consolidarea relaţiei transatlantice, a flancului de est al NATO printr-o politică adecvată de descurajare a ameninţărilor şi factorilor de risc”, precizează comunicatul.

Cu ocazia Zilei Naţionale, Jackie Walorski a adresat României şi poporului român cele mai calde felicitări şi urări de prosperitate.

La rândul său, ambasadorul României, George Maior, a făcut o trecere în revistă a stadiului domeniilor relevante de pe agenda Parteneriatului Strategic cu Statele Unite și a punctat excelenta colaborare în domeniul politico-militar şi de apărare, precum şi potenţialul de dezvoltare al relaţiilor economice.

Diplomatul a subliniat angajamentul ferm al României de creştere a bugetului apărării la 2% din PIB în anul 2017 şi menţinerea acestuia timp de 10 ani, dar şi decizia de sporire a nivelului participării în operaţiuni internaţionale.

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, s-a întâlnit miercuri și cu Robert Aderholt (republican, Alabama), membru în Grupul de prieteni ai României din Congresul SUA şi în Comitetul pentru Securitate şi Cooperare în Europa (Comisia Helsinki). 

robert aderholt maior

Robert Aderholt a apreciat parteneriatul solid şi consistent între România şi Statele Unite, accentuând perspectivele favorabile pe care România le va avea în viitor cu noua Administraţie şi Congresul SUA.

Congresmenul Robert Aderholt a fost numit în august 2016 membru în comitetul consultativ al candidatului republican la preşedinţia SUA, Donald Trump.