Sari la conținut

Declarația lui Trump privind atacul din Siria

Decizia lui Donald Trump de a ataca direct regimul sirian vine la mai bine de trei ani după ce Barack Obama a oprit în ultima clipă un raid similar, tot după ce Bashar al-Assad a folosit arme chimice împotriva propriilor cetăţeni. Atunci, preşedintele american a fost de acord cu un plan propus de Rusia, ceea ce a dat Moscovei iniţiativa în criza siriană. În plus, bombardamentul împotriva Siriei ordonat de Donald Trump este un semnal şi pentru China, mai ales că a avut loc în timpul întâlnirii cu Xi Jinping. Raidul arată că Statele Unite nu se tem să acţioneze unilateral, ceea ce oficialii de la Washington au ameninţat că vor face şi împotriva Coreei de Nord dacă Regimul comunist va continua să dezvolte arme nucleare.

„Am ordonat un atac militar asupra aeroportului de unde a fost lansat atacul chimic. Este interesul vital de securitate naţională a Statelor Unite de a preveni şi descuraja folosirea armelor chimice. Nimeni nu poate contesta faptul că Siria a folosit arme chimice interzise”, a spus liderul SUA.

Trump l-a acuzat pe „dictatorul sirian Bashar Al-Assad (de a fi) lansat un atac oribil cu arme chimice contra unor civili nevinovați utilizând un agent neurotoxic mortal" și a afirmat că Statele Unite „sunt sinonime cu justiția".

„Încercările anterioare de a-i schimba comportamentul lui Assad au eșuat. Fac un apel la țările civilizate să punem capăt masacrului și vărsării de sânge din Siria”, a adăugat liderul de la Casa Albă. 

Iată declarația integrală a liderului SUA: 

Marți, dictatorul sirian Bashar al-Assad a lansat un oribil atac chimic asupra unor copii nevinovați. Cu o neurotoxină mortală, Assad a luat viața unor bărbați, femei și copii nevinovați. A fost o moarte lentă și brutală pentru mulți. Chiar și copii au fost uciși cu cruzime în acest atac barbar. Niciun copil al lui Dumnezeu nu ar trebui să treacă prin așa ceva vreodată.

Am ordonat un atac militar asupra aeroportului de unde a fost lansat atacul chimic. Este interesul vital de securitate naţională a Statelor Unite de a preveni şi descuraja folosirea armelor chimice. Nimeni nu poate contesta faptul că Siria a folosit arme chimice interzise. Încercările anterioare de a-i schimba comportamentul lui Assad au eșuat dramatic. În consecință, criza refugiaților se adâncește și regiune este tot mai instabilă, fiind o amenințare la adresa SUA și a aliaților săi.

Fac un apel la țările civilizate să punem capăt masacrului și vărsării de sânge din Siria, și să punem capăt terorismului de toate tipurile. Îi cerem lui Dumnezeu înțelpciune să ne confruntăm cu aceste provocări. Ne rugăm pentru cei răniți și cei morți. Și sperăm că atât timp cât America este sinonimă cu justiția, pacea și armonia vor domina, la final”, a spus Donald Trump. 

Statele Unite au lansat, joi noapte, rachete de croazieră contra unei baze aeriene din Siria,  ca răspuns la atacul chimic pentru care Washingtonul învinuiește forțele președintelui sirian Bashar al-Assad.