Donald Trump acuză autoritățile americane că au anunțat vaccinul anti-Covid după alegeri: „Nu au avut curaj”

Data publicării:
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, vorbește de la pupitrul prezidențial în curtea Casei Albe
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, vorbește de la pupitrul prezidențial în curtea Casei Albe. Foto: Profimedia

Donald Trump acuză Agenția Americană a Medicamentelor că a așteptat să treacă alegerile pentru a anunța vaccinul Pfizer, punând astfel în pericol multe vieți.

„Agenția Medicamentelor și Democrații nu au vrut să avem un vaccin înainte de alegeri, așa că au făcut anunțul la cinci zile după alegeri. Așa cum am avertizat tot timpul!”, a scris Donald Trump marți, într-un șir de tweet-uri.

„Așa cum am spus multă vreme, Pfizer și ceilalți vor anunța vaccinul doar după alegeri, pentru că nu au avut curaj să o facă înainte de alegeri. Și Agenția Medicamentelor ar fi trebuit să-l anunțe mai devreme, nu din motive politice, ci pentru a salva vieți”, a scris președintele în exercițiu într-un alt mesaj. 

Vaccinul dezvoltat de companiile Pfizer și BioNTech împotriva COVID-19 este 90% eficient în a preveni infecția cu noul coronavirus la oameni, potrivit unui anunț al companiilor făcut la începutul săptămânii.

A treia fază a testelor clinice (testarea eficacității și siguranței la scară largă) făcute de Pfizer a implicat 43.538 de participanți injectați. Aceștia au primit fie două doze de imunizant sau două doze de placebo, 90% dintre participanți fiind protejați de virus în 28 de zile de la injecție.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...