Donald Trump le atacă din nou pe cele patru deputate democrate: Cine urăşte SUA poate să plece

Data actualizării: Data publicării:
donald trump
Foto: Guliver/GettyImages

Preşedintele american Donald Trump, care a îndemnat duminică, într-o serie de postări pe Twitter, mai multe alese democrate din Congresul american să se „întoarcă” de unde au venit în loc să critice Statele Unite, a insistat luni că respectivele legislatoare „urăsc” America şi că, „dacă nu le place în SUA, n-au decât să plece”.

„Din punctul meu de vedere, dacă îţi urăşti ţara, dacă nu eşti fericit aici, poţi să pleci”, a declarat Trump la un eveniment la Casa Albă consacrat industriei.

„Dacă nu eşti fericit în SUA, dacă te plângi tot timpul, e foarte simplu: poţi pleca”, a spus liderul de la Casa Albă, atrăgând aplauzele unei părţi din public. „Pot să plece chiar acum. Nu ştiu cine-o să le simtă lipsa”, a adăugat el.

„Nu-mi fac griji pentru că mulţi sunt de acord cu mine”, a menţionat Trump, care a admis totodată că „e posibil” să greşească, dar „alegătorii vor decide”.

„Ce interesant este să vezi congresmene democrate 'progresiste' (...), care provin din ţări ale căror guverne sunt o catastrofă completă şi totală, cele mai rele, corupte şi inepte din întreaga lume (...) adresându-se perfid poporului Statelor Unite, cea mai puternică şi mai măreaţă naţiune de pe Pământ, pentru a-i spune cum să fie condus guvernul nostru", a transmis duminică pe Twitter preşedintele SUA. "De ce nu se întorc în aceste locuri absolut precare şi infestate de criminalitate de unde vin pentru a le ajuta şi a le îndrepta”, a continuat Trump, fără a da nume.

El a făcut însă referire în mod evident la patru tinere reprezentante ale Partidului Democrat, Alexandria Ocasio-Cortez (reprezentantă a New York-ului), Ilhan Omar (reprezentantă a statului Minnesota), Rashida Tlaib ( reprezentantă a statului Michigan) şi Ayanna Pressley (reprezentantă a statului Massachusetts), cunoscute pentru criticile lor la adresa lui Trump, dar şi a actualei conduceri a Camerei reprezentanţilor.

În ce o priveşte, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, a fost printre primii care au reacţionat la remarcile de duminică ale lui Trump.

„Regret comentariile xenofobe ale lui @realDonaldTrump care îşi propun să ne divizeze naţiunea”, a scris pe Twitter Pelosi, denunţând un atac din partea preşedintelui SUA.

Dintre cele patru deputate democrate, doar una nu este născută în Statele Unite. Ilhan Omar s-a născut în Somalia.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...