Donald Trump se simte ”hărţuit prezidenţial”. Cum definește președintele SUA acest concept

Data publicării:
Foto: GettyImages

Donald Trump a i-a atacat pe democraţii care anchetează legăturile sale cu Rusia, după ce a îndemnat, în discursul despre „starea Uniunii”, să se pună capăt disensiunilor şi i-a acuzat de „hărţuire”, relatează AFP.

donald trump getty
Foto: GettyImages

„Niciun alt politician nu a trebuit să treacă prin aşa ceva. Asta se numeşte hărţuire prezidenţială! Şi este un lucru nefericit. Iar asta face cu adevărat rău ţării noastre”, a declarat miercuri, la Casa Albă, şeful statului american.

El l-a catalogat pe Adam Schiff, preşedintele democrat al Comisiei pentru Informaţii din cadrul Camerei Reprezentanţilor, care efectuează o anchetă tot mai largă, drept un „politicianist care încearcă să-şi facă un nume”.

Trump este vizat de mai multe anchete cu privire la eventuale legături cu Rusia.

Principala anechetă este cea a procurorului special Robert Mueller, care examinează acuzaţii explozive potrivit cărora a existat o complicitate între agenţi ruşi şi echipa de campanie a magnatului în domeniul imobiliar în 2016.

Preşedintele spune că nu are să-şi reproşeze nimic şi denunţă adesea ancheta lui Rober Mueller drept o „vânătoare de vrăjitoare”.

În tradiţionalul discurs prezidenţial despre „starea Uniunii” pe care l-a susţinut marţi seara, Donald Trump a promis să ajute astfel înât Washingtonul să respingă politicile „revanşei” şi „să îmbrăţişeze potenţialul nelimitat al cooperării”.

Însă el i-a avertizat totodată pe democraţi, care deţin controul în Camera inferioară Congresului, să nu-şi lărgească anchetele, dând asigurări că „anchetele partizane ridicole” ameninţă economia americană.

Adam Schiff a anunţat miercuri, cu toate acestea, că ancheta comisiei pe care o conduce se va aprofunda, având în vedere suspiciuni cu privire la legături ilegale între entităţi străine şi cercul lui Trump.

„Comisia trebuie (...) să furnizeze o dare de seamă per ansamblu a ceea ce i s-a întâmplat poporului american” şi să-i spună ”ce trebuie să facă Statele Unite pentru a se proteja de viitoare amestecuri”, a declarat Adam Schiff.

Sursă: news.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...