Femeia care a vrut să-l otrăvească pe Donald Trump a fost găsită vinovată de justiția SUA

Data actualizării: Data publicării:
pascale ferrier, femeia acuzată de trimiterea unei scrisori cu ricină lui Donald Trump.
Pascale Ferrier, canadianca acuzată de trimiterea unei scrisori cu ricină lui Donald Trump. Foto: Profimedia Images

Pascale Ferrier, femeia de 53 de ani din Quebec, Canada, acuzată că i-a trimis o scrisoare otrăvită preşedintelui SUA Donald Trump, a fost inculpată oficial sub acuzaţia de ameninţări la adresa preşedintelui Statelor Unite, de o instanţă din statul New York, informează AFP, citat de Agerpres.

Pascale Ferrier s-a prezentat în faţa unui magistrat federal din Buffalo, la graniţa cu Canada, unde a fost arestată duminică, în prezenţa unui avocat numit din oficiu, pe care l-a solicitat.

Deşi nu i s-a cerut să decidă în acest moment dacă va pleda vinovată sau nu, judecătorul Kenneth Schroeder a anunţat că pledează nevinovată în numele său, ceea ce îi conferă mai multe drepturi în acest moment.

Conform rechizitoriului făcut public marţi, Pascale Ferrier este persoana care i-a trimis preşedintelui SUA o scrisoare primită vineri la centrul de sortare poştală al Casei Albă, plic ce conţinea ricină, o otravă potenţial mortală.

Potrivit agentului care a condus ancheta, scrisoarea conţinea următorul mesaj adresat preşedintelui american: "Ţi-am găsit un nume nou: clovn tiran urât. Sper să îţi placă. Distrugi Statele Unite şi le conduci la dezastru". "Renunţă, nu candida la aceste alegeri", a scris acuzata, după care menţiona că a strecurat în scrisoare "un cadou special" - otrava - pentru a-l "ajuta" pe Donald Trump să se hotărască.

"Dacă asta nu funcţionează, voi găsi o reţetă mai bună pentru o altă otravă sau îmi voi folosi arma în ziua în care voi putea veni", a conchis ea şi a semnat "Spirit rebel liber".

Sunt formulări şi o semnătura asemănătoare cu cele pe care anchetatorii le-au găsit în alte şase scrisori trimise în Texas la mijlocul lunii septembrie unor persoane care lucrează în centre de detenţie unde Ferrier a fost închisă în 2019, după arestarea ei pentru deţinerea ilegală de arme de foc.

Acuzata, care a vorbit doar monosilabic în timpul şedinţei de marţi, a solicitat o audiere specială, stabilită pentru 28 septembrie, în care procurorii americani vor trebui să prezinte dovada identităţii sale înainte de a putea continua procedurile.

Până atunci, Pascale Ferrier va rămâne în închisoare, procurorii considerând că există un risc ridicat ca acuzata să fugă.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...