Sari la conținut

Ginerele lui Donald Trump i-ar fi cerut lui Michael Flynn să contacteze Rusia

Jared Kushner, ginerele președintelui american Donald Trump, este responsabilul „cu rang foarte înalt” din echipa de tranziție a fostului magnat american care i-a cerut ex-consilierului pe probleme de securitate națională al SUA, Michael Flynn, să contacteze Rusia în încercarea de a amâna sau respinge o rezoluție a ONU privind coloniile israeliene înainte ca Trump să-și înceapă mandatul, au declarat sâmbătă surse apropiate anchetei postului ABC News, relatează Agerpres.

President Trump Swears In Senior Staff At White House

Jared Kushner FOTO: Guliver/GettyImages

Documente depuse vineri de procurorul special Robert Mueller — care anchetează acuzațiile potrivit cărora Rusia ar fi încercat să influențeze rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA și potențiala complicitate a campaniei electorale a lui Trump cu oficiali ruși — făceau referire la un responsabil „cu rang foarte înalt” din echipa de tranziție, fără să-l identifice.

Potrivit ABC News, care citează un om de încredere din anturajul fostului consilier, Flynn a promis „cooperare totală” în anchetă și ar fi dispus să depună mărturie că, într-una dintre ocazii, însuși președintele Donald Trump l-a instruit să ia legătura cu rușii, inițial pentru a găsi o cale de cooperare în lupta împotriva grupării teroriste Statul Islamic în Siria.

Bloomberg a relatat în premieră că Jared Kushner ar fi fost responsabilul „cu rang foarte înalt” al echipei de tranziție. Un al doilea „responsabil cu rang înalt” citat în documentele depuse vineri de Mueller este K.T. McFarland, fostul consilier adjunct pentru probleme de securitate națională, au declarat surse pentru ABC News.